Voi încerca să-mi lămuresc etichetele de priceput și nepriceput puse cam aiurea, după opinia mea, unor persoane – e vorba de Claudiu Săftoiu și Adrian Cioroianu – aflate în situații similare față de obiectul muncii.
Domnul Traian Băsescu, președintele României, refuză cu obstinație să-l hirotonisească ministru de externe pe istoricul liberal Cioroianu. Diplomația, zice președintele, și îi dau perfectă dreptate, se învață în timp. Nu poți deveni șef al Externelor cum ai bate din palme. Așa este. Diplomații de carieră își freacă ani mulți coatele prin birourile Ministerului de Externe, cară gențile diplomaților cu renume, fac muncă de traducători în cască și de sufleori ai teatrului politic. Ungerea, când vine, vine târziu. Istoricul Cioroianu este însă un politician liberal. A cochetat o vreme cu gruparea pro-Băsescu, înființată de tandemul Stolojan-Stoica, dar s-a răzgândit pe ultima turnantă a pistei. Ceva mă face să cred că mai mult decât absența priceperii în diplomație a atârnat antipatia președintelui care, cum el însuși o spune, nu uită și nu iartă.
Mă voi opri, prin comparație, la o altă numire făcută de astă dată, nu la sugestia cuiva, ci chiar de președinte, alegând o persoană din bătătură cu orătănii politice pe care o gospodărește la Cotroceni. Domnul Claudiu Săftoiu, fost ziarist și etern soț iubitor al mult mai faimoasei Adriana Săftoiu, s-a trezit peste noapte șef al spionilor României. Președintele n-a fost muncit de nici o ezitare, nu s-a împiedicat în pix când a iscălit miruirea domnului Săftoiu ca director al Serviciului de Informații Externe. N-am cunoștință ca domnul Săftoiu să fi întreținut concubinaje secrete cu servicii de spionaj, vădind, încă de pe băncile grădiniței, o aplecare și un hobby. Nu. Domnul Săftoiu s-a trezit brusc învelit cu o pălărie care-i pică pe ochi. Inutil să spun că spionii nu sunt vânzători de arpagic și cartofi la sac. Spionajul este o meserie de finesuri, riscantă și grea, care se dobândește absolvind școli înalte și selectează indivizi cu merite speciale dovedite. Nu poți trimite spion într-o țară străină, o gogoriță care se deconspiră în trei zile și face, la prima misiune, o gafă de proporții care azvârle țara în nedorite scandaluri internaționale. În concluzie, spionajul este, cum ziceam, o meserie grea, dar să fii uns – fără a avea merite și calificări – tatăl spionilor e prea de tot.
Întâlnirea domnului Săftoiu cu o comisie parlamentară l-a arătat gol și caraghios. Intuind scandalul declanșat avea să recunoască a doua zi, printr-o epistolă de reparații, că n-a fost îndeajuns pregătit. Fragilitatea priceperii domnului Săftoiu s-a dovedit la prima confruntare internă. La tirul întrebărilor parlamentarilor, directorul SIE a recunoscut că instituția ascultă ilegal convorbiri telefonice. N-a zis chiar așa, dar era lesne de înțeles că așa stau lucrurile. Peste noapte a dormit pe o rână, s-a zvârcolit, a luat bobârnace de la nevastă și a încercat s-o dreagă. E prea târziu. Firește că domnul Băsescu nu l-a dat afară și nu i-a jumulit urechile. Nu și-a tras nici sieși palme pentru o decizie cel puțin pripită.
Și atunci de ce nepriceperea domnului Cioroianu e mai nepricepută decât nepriceperea domnului Săftoiu? Președintele operează, cu ustensile de chirurgie morală diferite, aceeași bubă.
