Copii din două centre de plasament sucevene, Centrul de plasament „Speranța” și Centrul de plasament de tip familial „Colț Alb”, împreună cu elevii clasei IV-a și a VIII-a de la Școala de Arte și Meserii din comuna Moara, au sădit mai mulți copăcei și răsaduri de flori, în curtea Centrului „Speranța”, în semn de respect pentru natură.
Acțiunea s-a înscris în cadrul campaniei „Porți deschise”, organizată de Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava.
Respect față de natură
Acțiunea s-a desfășurat sub deviza „Sădind un pom azi, vom respira mai curat mâine” și a avut ca scop, după cum ne-a spus șefa centrelor de plasament „Speranța” și „Colț Alb”, Lucia Ștefan, să învețe copiii cât de important este în viață să sădești un pom și să respecți natura.
Elevii de la Moara, însoțiți de învățătoarea Angela Spoială și de profesoara Loredana Sopon, au oferit copiilor din centrele de plasament răsaduri de flori și copăcei, pe care, împreună, le-au plantat în curtea Centrului „Speranța”.
Cunoaștere, socializare
Lucia Ștefan ne-a spus că anul trecut, Centrul de plasament „Speranța” a fost renovat, „iar timpul nu ne-a permis să ne ocupăm de grădină cât noi ne-am fi dorit. Prin acțiunea «Sădind un pom azi, vom respira mai curat mâine», copiii au reușit să schimbe imaginea centrului, astfel încât oricine ar trece pe lângă poarta noastră sau ne-ar trece pragul să poată spune ce copii deosebiți și gospodari locuiesc aici”.
Pe de altă parte, Lucia Ștefan a mai completat că acțiunea a avut și scopul de cunoaștere, socializare și legarea unor relații de prietenie, precum și formarea unei atitudini pozitive a elevilor de la Moara față de copiii și tinerii instituționalizați.
Sprijin pentru aproape o sută de copii și tineri
Centrul de Plasament de Tip Familial „Colț Alb” și-a început activitatea în septembrie 2003, fiind proiectat cu scopul de a găzdui 15 copii într-un sistem ambiental apropiat de modelul familial.
„Centrul de plasament are drept scop asigurarea accesului copiilor, pe o perioadă determinată, la găzduire, îngrijire, educație. Toții copiii de aici sunt la școli normale și sunt pregătiți în vederea reintegrării sau integrării familiale și socio-profesionale”, a mai completat Lucia Ștefan. Centrul „Speranța”, unde mai sunt circa 70 de copii și tineri, mulți dintre ei studenți, a fost renovat anul trecut. Circa 300.000 de lei, bani provenind de la Consiliul Județean Suceava și de la sponsori, au fost folosiți pentru renovarea bucătăriei și a băilor, pentru reamenajarea sălii de mese și pentru construirea unui spațiu de joacă.