SADAGURA. Înființat, în 1772, pe moșia satului Rohozna, când „toți dregătorii ținuturilor” au făcut „publicație în ținutul său și pre la toate zilele de tărgu cum că moșiia Rohozna este să se facă tărgu cu nume de Sadagura, după tălmăcire numelui lui baron Gardinbergu, căci Gandinbergu tălmăcindu-se pe limba rosască va să zică Sadagura” (deci, „Grădina Muntelui”), târgușorul din start evreiesc are un document de întemeiere, datat în 15 noiembrie 1796, o jalobă semnată de Nicolae Roset logofăt, de Lascarache Roset visternic, de Constantin Balș vornic, de Constantin Grecu vornic și de Iordachi Balș, în care se istorisește că, „la anul 1771, în vremea celuialaltu războiu, preînalt feldmareșal Grof Rumențov prin ordin au poruncit Divanului de atunce ca să caute un loc pentru facere banilor de aramă, fiind rănduit asupra facerii acestor bani un baron Gardinbergu… s-au trimis prin înadins și oameni a lui baron Gardinbergu pe la fiișticare ținut, căci oamenii aciia era poronciți ca să aleagă locul pentru facerea banilor… (și) au aflat loc, între Prut și între Nistru, la moșiea Rogozna… Deci Divanul… poronci la 1772… cum că la moșiia Rogozna… este să să facă târgu, cu nume de Sadagura, după tălmăcire numelui lui baron Gardinbergu… și ori cine va voi să margă să lăcuiască pe numita de sus moșie, la care s-au dat voe a să aduna tărgu, este volnic a-ș face casă, dugheană, crâcimă și orice altă va voi pentru alășverișul său, învoindu-să cu stăpânul moșii, după cum să va putea așeza cu așezare statornică, ca să fie volnic a vinde orice fel marfi și orice fel de băutură, atăta partea creștinească, căt și partea jidovească”.
În 1774, Sadagura avea 150 familii, în 1775, 1 popă și 179 țărani, printre care agricultorii evrei Greif, Runes, Fischbach, Rubel, Grauer și Lande, iar în 1784, 113 familii.
În 3 septembrie 1800, băneasa Paraschiva Sturza da în arendă armenilor Iacob și Axenti Șimonovici „a treia parte din tot hotarul Rohoznei, care se numește cu nume nou, Sadagura”.
În 1841, „Sadagura are o mare comunitate israelită. Firea, portul și traiul Evreilor din acest oraș se aseamănă cu a celor din Galiția, nu avem, dar, nimic de adăugat asupra acestor puncte; atâta numai că Sadagura a devenit mai remarcabilă de când cunoscutul țadic (rabin taumaturg) din Risan, reb Isrulke, și-a fixat acolo credința, în urma izgonirii sale din Rusia. Traiul său particular și pompos, mai mult princiar decât rabinic, curtea sa chasidică și suita sa numeroasă, care-l ascultă orbește, i-au prilejuit lui și la ai săi, din Rusia, cele mai nenorocite urmări, pe care nu le expun aici, din cauza mulțimii lor. Să sperăm că va duce alt trai, pe teritoriul austriac.
Alegerea acestui târg a fost, de altminteri, fericită. Neguțătorii de vite, mai toți din Basarabia învecinată, nu vor lipsi, desigur, să se pună în bună înțelegere cu rebe, când vor veni acolo, cu tovarășii lor patrupezi, atât spre a obține un iarmaroc bănos, cât și spre a-i arăta mulțumirea materială, în urma unor treburi bune, făcute la iarmaroc. Dar și orașul a câștigat mult, prin această alegere, căci afluența enormă a oamenilor, care peregrinează spre acest oraș, trage după sine o consumație mai mare de produse de hrană și, prin urmare, un schimb mai mare de bani. Mai presus de toate, va lua un avânt rachiul, apa vie spirituală, care constituie principiul vivificător, din al oricărei aglomerări chasidice; el va însufleți foarte viața cârciumarilor din Sadagura, va spori veniturile boierești, acele ale rachierilor, velnițelor și ale tuturor neguțătorilor de rachiu din împrejurime (Consumația cea mare de rachiu, care este în conexiune cu petrecerea unui țadic în orice localitate, face ca moșierii creștini să-și pună, foarte des, toată influența în joc, spre a obține ca un țadic să-și stabilească cvartirul în târgușorul lor, tot așa cum ar insista pentru stabilirea unei garnizoane. Ba îl ocrotesc pe el și pe chasidimii lui, făgăduindu-i să-l apere la orice ocazie. De aici, se vede izvorul curățel, căruia chasidismul își datorează continuitatea existenței)”[1].
În 1890, târgușorul Sadagura, ajuns deja un conglomerat interetnic, avea 5.016 locuitori, primar fiind Ignatie Parolla. Târgușorul avea renumele unui centru cultural, printre învățători numărându-se Carol Schorsch, Ilie Maier, Isidor Ostapovici, Leonhart Piotrowski, Efraim Seidner, Ioana Ilnițca, Ștefania Okuniewska, Maria Gellert și Ana Behr.
Ortodoxia era reprezentată în târgușor de parohul Constantin Michitovici și de cantorul bisericesc Mihai Albota.
În vara anului 1914, când trupele țariste, după bătălia de la Rarancea, au intrat în Sadagura, jefuind și arzând orășelul, au căzut victime comercianții Kalman Leib Retter, Berisch Herrmann, Meier Liquornik, profesorul de Talmud, Berl Kriwczer, ceilalți evrei fiind forțați să ia calea Siberiei, sub escortă, singurul supraviețuitor al acestei timpurii deportări fiind Hersch Luttinger, care s-a reîntors la Sadagura.
Printre personalitățile Sadagurii s-au numărat, de-a lungul timpului, primarii și viceprimarii Jakob Ascher, Gottlieb, Parolla, medicii Dr. Geller, dr. Isidor Runes și avocații dr. Emil Bardach, dr. Salo Granierer, dr. Schäfer, Edmund Runes.
[1] IULIUS BARASCH, Evreii în Bucovina, Gazeta Bucovinei, Anul IV, nr. 45, Joi 9/21 Iunie 1894, pp. 1