Sacul de box

A fost o vreme când, dornic de senzații tari, am acceptat un program de gărzi la o unitate medico-socială dintr-o comună. Acolo funcționa o școală specială pentru copii cu dizabilități, adică debili mintal.
Unitatea asta avea pretenții de spital. O fundație olandeză a băgat ceva bănuți și a refăcut oarecum clădirea. Nu neg, a fost o perioadă în care eu, ca medic, am învățat multe. Mi-am testat capacitatea de a reacționa în fața urgențelor, trezit din somn și fără o dotare ca lumea.
Au fost momente când am intrat în gardă vineri seara la ora 18 și am ieșit luni dimineața la ora 8. Am înlocuit niște colegi. A fost un weekend deosebit. În ciuda impresiei generale, nu se întâmpla mare lucru acolo. Urgențele nu erau chiar așa dese, motiv pentru mine de a mă deda la porcăriile pe care le fac de obicei ca să treacă timpul.
Am cunoscut acolo un bătrân, cu o vitalitate extraordinară. La 70 de ani avea toți dinții în gură, era lucid, iar în fiecare dimineață la ora 5 cosea iarba din livadă. Cu el mă plimbam prin comună. Cumpăram înghețată pentru asistente și cola pentru mine.
Sâmbătă seara, de obicei era discotecă la săteni și fiii satului se mai băteau cu tot felul de răngi. Apoi se cărau unii pe alții la spital. Într-o seară mi-a fost adus unul inconștient. Plin de sânge. L-am băgat în salon și gașca lui mi-a spus că ăia care l-au bătut vin să-i mai tragă vreo două. Nu m-am intimidat. Am deschis ușile spitalului și am așteptat în față, fumând. Au venit vreo patru, țepeni de beți. S-au uitat la mine, apoi au vrut să intre.
– Băh, băieți. Ăl pe care vreți să-l chisați e lat deja în primul salon. Dacă îi mai dați la temelie, vă rog să mă anunțați când terminați. Am doar un singur rând de pansamente și nu vreau să-l stric până când nu vă potoliți voi.
Ăștia s-au blocat. S-au uitat unul la altul și au plecat.
Asta e viața în gardă. Fără pază, fără dotare. La mila tuturor.
* * *
I-am frecat la cap pe ăia din Olanda până ce mi-au trimis un sac de box umplut cu zegras. Ce mândru am fost când l-am primit. Am vorbit cu directorul. Mi-a pus la dispoziție șura în care stăteau niște găini, care la primii pumni au zburat afară.
Duminică dimineață mă trezesc pe la 9, beau o cafea, îmi iau echipamentul și plec la antrenament. Bat în sac o oră și mă întorc în spital.
În fața camerei de gardă era o femeie cu un moșuc.
– Ce e cu voi?
Eu eram la bustul gol, transpirat, desfigurat de efort. Purtam niște bermude verzi. Eram ras în cap cu briciul.
– Îl așteptăm pe domn doctor. Asistentele ne-au spus că e la sală. Durează mult operația?
Izbucnesc într-un râs nebun.
– Eu sunt doctorul. Nu am fost la sala de operații, ci la cea de box. Mă duc la duș, mă schimb și vă consult imediat.
Asta rămâne mască.
Am stat sub duș cinci minute și când m-am întors nu mai era nimeni acolo. Bună impresie am mai făcut.
Cu oameni ca mine să tot faci reformă în sistemul sanitar…