„Sacrificiul” lui Stolojan



Liderul PLD, Theodor Stolojan, a fost desemnat cap de listă al partidului pentru alegerile europarlamentare.
Decizia i-a surprins pe cunoscătorii într-ale politicii autohtone.
În eventualitatea că obține un loc în Parlamentul European, un politician iese practic din viața politică a țării.
În alte țări membre ale Uniunii Europene, un post de europarlamentar poate însemna o trambulină serioasă pentru afirmarea pe scena internă.
În România, țară a cărei cetățeni n-au conștiința importanței Bruxellesului pentru viața lor cotidiană, lucrurile stau net diferit.
Indiferent de ce ar face un politician la Bruxelles, în România nu ajunge nici măcar adierea unui ecou.
Practic, europarlamentarii noștri își desfășoară activitatea fără ca în România cineva să fie interesat de asta.
Europarlamentari precum Adrian Severin și Ioan Mircea Pașcu sunt extrem de activi la Bruxelles, bucurându-se de respect la sediul Uniunii Europene.
Dacă n-ar fi însă și membri ai Parlamentului român și dacă, din când în când, n-ar veni pe la București, implicându-se în viața politică internă, ei n-ar exista ca politicieni.
E semnificativ că până și Comisarul European Leonard Orban, deși membru al guvernului de la Bruxelles, e practic necunoscut în România, deseori confundat cu fratele său de la Transporturi, distinsul Ludovic Orban.
În aceste condiții, e mai mult decât explicabilă reticența celor din conducerea partidelor de a fi puși pe lista pentru scrutinul europarlamentar, decizia de a fi desemnați candidați trecând drept urmarea unei lucrături a colegilor, pentru a-l scoate din joc.
Iată însă că Theodor Stolojan, nu numai șeful PLD, dar și văzut de mulți ca un aspirant la postul de premier, a acceptat să fie cap de listă a formațiunii la scrutinul europarlamentar.
Dacă ajunge membru al Parlamentului European, Theodor Stolojan pierde totul: șefia partidului, eventualul post de premier.
Mai mult, chiar PLD pierde enorm. Europarlamentarele sunt un moment important pentru partidele politice. Nu însă atât de important încât să împingă în plan secund alegerile din 2008: localele și generalele.
Fără Theodor Stolojan, PLD n-are nici o șansă în 2008.
Desigur, pentru PLD, europarlamentarele sunt un moment crucial. De rezultatele scrutinului depinde, în ultimă instanță, soarta partidului. Nu de alta, dar europarlamentarele vor dovedi dacă formațiunea e sau nu viabilă.
A acceptat Theodor Stolojan să se sacrifice de dragul partidului?
Nici vorbă.
În practica politică europeană există posibilitatea ca un ales în Parlamentul UE să nu meargă la Bruxelles, cedând locul altcuiva.
Așa va proceda și Theodor Stolojan dacă va trece examenul scrutinului din 2007.
Nu e însă o înșelătorie?
Firește că da.
Cu vreo câțiva ani în urmă, am fi susținut că Theodor Stolojan e incapabil de așa ceva.
De la scena cațavenciană a plânsului lui Traian Băsescu suntem însă siguri că e în stare de așa ceva.