Ancheta derulată de Garda de Mediu Suceava în cazul de pe strada Veronica Micle din municipiul Suceava, acolo unde, joi dimineață, au fost descoperiți mai mulți saci de deșeuri medicale, abandonați printre blocuri și case, s-a finalizat cu sancțiuni pentru cei vinovați de situație și care prin neglijența lor au pus în pericol sănătatea oamenilor. În urma verificărilor, s-a stabilit că sacii au fost aruncați acolo de angajații firmei care spală rufele Spitalului Suceava, abatere pentru care societatea în cauză a fost amendată cu suma de 20.000 lei.
Adriana Iordache, comisar-șef al Gărzii de Mediu Suceava, a declarat ieri că sacii de deșeuri medicale descoperiți pe strada Veronica Micle provin de la spălătoria cu care Spitalul Suceava are încheiat un contract de prestări servicii. „Sacii sunt ai agentului economic și nu ai spitalului. Firma a preluat lenjeria murdară din spital în acei saci, iar după ce i-a golit i-a dus la buncăr împreună cu sticlele goale de clor”, a arătat Adriana Iordache. Ea a explicat că sacii de deșeuri medicale aruncați la ghena de gunoi au fost răvășiți de oamenii străzii și câinii vagabonzi, care i-au împrăștiat pe toată strada.
Cine spală rufele Spitalului Suceava
„Spălătoria nu are contract cu o firmă specializată de colectare a deșeurilor medicale, așa cum cere legea, însă acum li s-a pus în vedere să încheie unul. De asemenea, li s-a cerut ca pe viitor să selecteze și să țină o evidență clară a deșeurilor medicale pe care le generează”, a completat comisarul-șef al Gărzii de Mediu Suceava.
Adriana Iordache a adăugat că firma care spală rufele Spitalului Suceava este la prima abatere de acest gen depistată, motiv pentru care a primit amenda minimă, de 20.000 lei.
Directorul adjunct medical al Spitalului Suceava, dr. Tiberius Brădățan, a declarat ieri că activitatea de spălătorie este încredințată firmei sucevene Mongam. Societatea se ocupă de rufele unității sanitare din luna iulie a anului trecut. Zilnic, Spitalul Suceava spală la această firmă o cantitate de 500 kg de rufe.
„E problema lor cum au înțeles să se debaraseze de deșeurile medicale. Noi le-am predat lenjeria murdară pe o rampă special amenajată și trebuiau să ne-o aducă înapoi în saci curați. Oricum, nu era vorba de materiale periculoase, cu risc de contaminare, cum ar fi bandaje sau seringi, acelea sunt predate în containere speciale”, a subliniat dr. Tiberius Brădățan.
Joi dimineață, mai mulți saci rupți și goliți de conținut au fost găsiți de-a lungul străzii Veronica Micle din municipiul Suceava și pe lângă ghena de gunoi din zonă, alături de mai multe recipiente goale pentru dezinfectanți (clor). Primele bănuieli cu privire la proveniența deșeurilor medicale s-au îndreptat către Spitalul Suceava, care utilizează produse similare de ambalat și folosește pentru curățat aceeași marcă de clor.