Seara frumoaselor

Sabina Zaharia, câștigătoarea concursului Miss Bucovina

Câștigătoarele concursului Miss Bucovina
Câștigătoarele concursului Miss Bucovina

Emoții, încântare, fete frumoase, uimitoare demonstrații de dans, cântece antrenante, dar și costumații provocatoare, acestea au fost ingredientele unui spectacol reușit, în cadrul căruia a fost desemnată cea mai frumoasă fată din Bucovina, iar Andreea Bălan a putut fi admirată în numeroase ipostaze, de la cea de zână bălaie, la cea de fată rea.
320 de concurente pentru titlul de Miss Bucovina
Duminică seara, la Shopping City Suceava a avut loc finala concursului de frumusețe Miss Bucovina 2011, în care 16 fete, selectate dintre 320 de concurente, au urcat pe podium, pentru a demonstra publicului și juriului că merită să primească titlul de Miss.
Cele 16 concurente, Cristina Vaman – 17 ani (Vatra Dornei), Elena Chiforescu – 17 ani (Vatra Dornei), Lavinia Spătariu – 19 ani (Pașcani), Teodora Crăciun – 16 ani (Gura Humorului), Alexandra Grigorean – 16 ani (Rădăuți), Ingrid Bliorțu – 15 ani (Suceava), Sabina Ilașcă – 16 ani (Suceava), Alexandra Doroftei – 18 ani (Suceava), Oana Chiriac – 19 ani (Fălticeni), Diana Pălimariu – 14 ani (Suceava), Monica Gherasim – 16 ani (Rădăuți), Elena Polocoșer – 20 ani (Suceava), Doriana Volanschi – 16 ani (Gura Humorului), Mădălina Băbălean – 17 ani (Rădăuți), Sabina Zaharia – 15 ani (Suceava), Andreea Tiron – 19 ani (Rădăuți), au avut de trecut prin furcile caudine ale juriului pe durata a trei probe.
Prima probă a fost cea de prezentare a ținutelor de zi, asigurate de magazinele New Yorker, Orsay, Coax și Be Fancy, în care fetele trebuiau să arate că pot aduce cu ele ceva din prospețimea primăverii, o adiere de vară sau o rază de soare, prin prezența lor.
O apariție plăcută și surprinzătoare a fost cea a manechinelor lui Cristian Câtea, într-o prezentare de modă a rochiilor de mireasă din colecția HM. Frumoase, distante, dar seducătoare, cu mișcări studiate, care să pună în evidență rochiile, având o aură de magie, întregită și de muzica inspirat aleasă, fetele au defilat prin fața mulțimii.
Proba de costume de baie, decisivă pentru juriu
Cea mai grea probă din concursul de Miss, care a cântărit cel mai mult în ochii juriului, a fost proba de costume de baie.
Cele 16 concurente au trebuit să își înfrângă inhibițiile și să defileze prin fața sutelor de spectatori îmbrăcate doar în costume de baie, ca și cum s-ar afla pe plajă, mângâiate de razele soarelui, în vreme ce unora dintre ele li se făcea pielea de găină din cauza frigului și a emoțiilor.
Ceea ce hainele reușeau să ascundă bine în alte probe, acum a devenit vizibil.
Unele fete, care nu impresionau la proba de costume de zi sau de seară, au demonstrat acum că au un corp frumos, fiind o prezență potrivită pentru lumea modei. În schimb, alte concurente au fost dezavantajate vizibil de proba costumelor de baie.
O fată de 15 ani a devenit Miss Bucovina
După o nouă prezentare de rochii de mireasă, din colecția Elysabeta, concurentele au revenit pe scenă în rochii de seară din colecția Eternity, semnată Dana Ilașc, care le ofereau un farmec aparte și o eleganță parcă înnăscută.
După extragerea premiilor oferite la tombola aniversară 3 ani de Shopping City Suceava, în care Mirabela Florea, de 27 de ani, din Suceava, a câștigat un autoturism VW Polo, a venit momentul mult așteptat, de desemnare a câștigătoarelor concursului de Miss.
Sabina Zaharia, de 15 ani, din Suceava, a primit titlul de Miss Bucovina, fiindu-i acordate și numeroase premii, printre care și un contract de modeling din partea Agenției Just Models, ședințe foto profesionale și vouchere de cumpărături.
Locul II i-a revenit Alexandrei Doroftei, de 18 ani, din Suceava, iar locul III Cristinei Vaman, de 17 ani, din Vatra Dornei.
Un premiu special – un contract de modeling în valoare de 5.000 de euro, i-a fost oferit Dianei Pălimariu, de 14 ani, din Suceava, din partea Agenției Just Models.
Andreea Bălan, sexy și obraznică
Unul dintre cele mai așteptate momente ale serii a fost spectacolul Andreei Bălan, care a apărut pe scenă, alături de dansatoarele ei, costumate ca niște vrăjitoare, dezlănțuind un joc al ielelor periculos de seducător.
Ca prin minune, hainele largi au dispărut de pe ele, lăsând locul rochițelor mult prea scurte, decolteurilor generoase sau veșmintelor semitransparente.
De altfel, Andreea a uimit spectatorii prin rapiditatea cu care își schimba costumele de la un cântec la altul, sau chiar în cadrul aceleiași melodii apărând cu câte trei costumații diferite.
Andreea a cântat melodiile ei cele mai cunoscute, precum “Liberă din nou”, “Prinde-mă, aprinde-mă”, “Lasă-mă, papa, la mare”, preluări precum “I love rock’n roll” și melodii noi, precum “Trippin”, de fiecare dată apărând pe scenă cu costumații surprinzătoare, de la o rochie de un albastru intens, în care părea o zână bălaie, până la un costum de piele, de fată obraznică, rea, cu o cravașă într-o mână, în vreme ce în cealaltă mână avea o pereche de cătușe roz, îmblănite, pe care le flutura prin fața bărbaților.
Andreea nu s-a sfiit să-l atragă pe un cameraman cu fața în decolteul ei, să pună întrebări delicate bărbaților din sală, chestionându-i cât sunt de infideli și cum ascund asta de neveste.
Dacă costumele sexy pe care le-a purtat ea și dansatoarele ei, precum și posturile mai mult decât provocatoare din timpul dansurilor nu au fost de ajuns, la un dans țigănesc, plin de viață și culoare, Andreea și-a ridicat fustele în față și apoi la spate.
Demonstrațiile de dans, uimitor de frumoase și captivante, l-au avut ca partener pe Petrișor, perechea ei de la emisiunea “Dansez pentru tine”, cel cu care a ajuns să reprezinte România la un concurs internațional de dans și să ocupe locul II.
Din spectacolul ei fierbinte și antrenant nu au lipsit nici momentele neprevăzute, precum cel în care, la un dans, fiind ridicată în sus brusc de Petrișor, Andreea s-a lovit cu capul destul de puternic de un reflector suspendat, sau momentul în care, tot la un dans executat cu pasiune, scena a produs un zgomot de parcă s-ar fi rupt, stârnind îngrijorarea organizatorilor.

Andreea a fermecat publicul prin cântece și dansuri
Andreea a fermecat publicul prin cântece și dansuri
Concurentele la proba de costume de baie
Concurentele la proba de costume de baie
Concurentele la proba de costume de baie
Concurentele la proba de costume de baie
De la costumele provocatoare, la rochia de zână
De la costumele provocatoare, la rochia de zână
De la costumele provocatoare, la rochia de zână
De la costumele provocatoare, la rochia de zână
Miss Bucovina - proba costume de zi
Miss Bucovina - proba costume de zi
Miss Bucovina - proba costume de zi
Miss Bucovina - proba costume de zi
Prezentare de rochii de mireasă
Prezentare de rochii de mireasă
Prezentare de rochii de mireasă
Prezentare de rochii de mireasă
Prezentare de rochii de mireasă
Prezentare de rochii de mireasă
Prezentare de rochii de mireasă
Prezentare de rochii de mireasă
Prezentare de rochii de mireasă
Prezentare de rochii de mireasă
Prezentare de rochii de mireasă
Prezentare de rochii de mireasă
Spectacol incendiar marca Andreea Bălan

Andreea a fermecat publicul prin cantece si dansuri
Andreea a fermecat publicul prin cantece si dansuri
Andreea Bălan a cântat la finalul concursului Miss Bucovina

Andreea Bălan cu fustele ridicate
Andreea Bălan cu fustele ridicate
Andreea Bălan în costum de țigancă
Andreea Bălan în costum de țigancă
Andreea Bălan pe scenă la Suceava
Andreea Bălan pe scenă la Suceava
Andreea Bălan - Sexy și rea
Andreea Bălan - Sexy și rea
Andreea Bălan - Sexy și rea
Andreea Bălan - Sexy și rea
Andreea Bălan - Sexy și rea
Andreea Bălan - Sexy și rea
Andreea Bălan - Sexy și rea
Andreea Bălan - Sexy și rea
Andreea Bălan și Petrișor
Andreea Bălan și Petrișor
Andreea l-a pus pe un cameraman să o privească de aproape. De foarte aproape!
Andreea l-a pus pe un cameraman să o privească de aproape. De foarte aproape!
Castigatoarele concursului Miss Bucovina
Castigatoarele concursului Miss Bucovina
Câștigătoarele concursului Miss Bucovina
Câștigătoarele concursului Miss Bucovina

Recomandări

Trofeul „Sofia Vicoveanca” de la Vicovu de Jos a fost câștigat de un tânăr artist nevăzător. De ziua ei, marea doamnă a cântecului bucovinean a primit “Ordinul Sfântului Ioan cel Nou”

Liviu Bazarcă, răzeș din Țara Dornelor, a făcut senzație la Masterchef, cu bucate delicioase și un lup de peste 30 de ani