Jucătorul de la UTA, Sabin Ilie, a iscat, sâmbătă noaptea, un scandal, într-un un club din Arad. Fotbalistul se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Sabin Ilie a iscat un scandal imens, sâmbătă noaptea la clubul Cleopatra, din Arad, pentru că nu a fost mulțumit de prestația dansatoarelor localului. Fiind sub influența alcoolului, Sabin a început să țipe și să se manifeste violent. Văzând că nu reușesc să îl calmeze pe fotbalist, angajații clubului au anunțat imediat Poliția Municipiului Arad, care a trimis de urgență un echipaj la fața locului.
Până la sosirea polițiștilor, Sabin a reușit să plece de la respectiva locație, nu înainte de a sparge un geam cu o piatră. Negăsindu-l la fața locului, oamenii legii au demarat cercetările, și în cele din urmă l-au prins pe jucător în trafic, la volanul autoturismului său.
Mirosind a alcool, Sabin a fost pus să sufle în fiolă, după care a fost transportat la sediul Poliției Arad, unde i s-a luat o declarație.
„Numitul Sabin Ilie va fi sancționat cu siguranță pentru tulburarea liniștii și ordinii publice, iar dacă pe parcursul anchetei se vor descoperii elementele necesare, i se va întocmi și dosar de cercetare pentru distrugere”, a declarat duminică, pentru NewsIn, purtătorul de cuvânt al Poliției Municipiului Arad, Camelia Tuduce Berar.
La rândul său, antrenorul de la UTA, Marius Lăcătuș a spus: „Vestea aceasta m-a luat pe nepregătite. Am auzit câte ceva din cele petrecute, dar nu pot încă să mă pronunț. Se va face o ședință la club, la care am chemat și jucătorul și urmează să analizăm evenimentele petrecute. Nu-mi place să vorbesc fără să am toate datele problemei”.





