Antrenorul formației Gloria Bistrița, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat, miercuri, că deocamdată nu are oferte de la Dinamo sau Rapid, dar a precizat că își dorește ca pe viitor să conducă echipe de top care au obiective importante. „Deja eu am fost antrenorul lui Dinamo de 3 trei ori și uite că sunt încă antrenor la Gloria. Din retur nu s-a discutat nici cu Dinamo, nici cu Rapid. Dacă primesc o astfel de ofertă, o analizez, fiindcă vreau să antrenez echipe de top care își fixează obiective ambițioase: câștigarea titlului, a unor cupe europene”, a spus Sabău. Tehnicianul consideră că se află în atenția cluburilor mari din Divizia A pentru că Gloria Bistrița a evoluat bine în această ediție de campionat și că a reușit să își îndeplinească obiectivul cu 5 etape înainte de terminarea campionatului cu o echipă total schimbată.





