Liga I

Sabău a demisionat de la FC Timișoara



Președintele FC Timișoara, Marian Iancu, a declarat, miercuri, la Sport.ro, că și-ar fi dorit ca antrenorul Ioan Ovidiu Sabău să rămână la conducerea tehnică a grupării bănățene și în sezonul viitor, însă acesta a preferat să își dea demisia.
„Sabău a plecat azi de la Timișoara, deși eu aș fi vrut să mai continuăm în aceeași formulă. Eu mi-am dorit să continue și am pledat pentru continuitate. Sunt argumente pe care ni le-a invocat dânsul și din nefericire a trebuit să le accept, oricum nu aveam ce face. Eu cred că am fi avut rezultate mult mai bune dacă am fi continuat”, a spus Iancu.
Întrebat cine va fi noul antrenor al echipei timișorene dintre italienii Maurizio Trombetta și Cristiano Bergodi, Iancu a răspuns: „Lucrurile sunt rezolvate, așezate în mare măsură. Se poate să fie Bergodi sau Trombetta, dar pot să vă spun că nu va fi domnul Bergodi”.
Marian Iancu a afirmat că Ioan Ovidiu Sabău este unul dintre puținii oameni pe care îi admiră. „Dânsul este un om serios, un om cu mult bun simț și caracter și nu și-ar fi permis să facă aceste declarații dacă nu ar fi avut argumente. Am avut de-a face cu un profesionist desăvârșit. Nu am ce să îi reproșez și niciodată nu se știe și poate vom mai încerca să mai colaborăm. E un om poate mult prea civilizat pentru anii săi. Sunt foarte puțini oameni pe care îi admir, iar Sabău este unul dintre cei pe care îi respect pentru felul în care s-a comportat cu noi”, a completat Iancu.
Marian Iancu a admis faptul că jucătorul Cosmin Contra ar putea fi numit în funcția de antrenor secund al grupării timișorene.
Managerul sportiv al clubului FC Timișoara, Daniel Stanciu, a declarat, miercuri, agenției MEDIAFAX, că antrenorul echipei bănățene, Ioan Ovidiu Sabău, a demisionat.
Ioan Ovidiu Sabău a antrenat un sezon pe FC Timișoara, ajungând la gruparea bănățeană în vara anului 2009, de la formația Gloria Bistrița.