Președintele Traian Băsescu și-a expus public, pe câteva scene din țară, o indignare îndreptățită. Suspendatul nostru șef de stat se întreba cum este posibil ca peste gârliciul urnei de vot să-și dea mâna adversari de moarte cum ar fi PRM și UDMR. Cum să se pupe în opțiuni PNL cu PSD? Cum e posibilă o coabitare de armonii și zâmbete între conservatori, social-democrați, liberali, etnici maghiari și naționaliști îndârjiți?
Pe ulița mea din satul prahovean în care m-am născut erau câteva familii care nu și-au vorbit niciodată. Ele cărau dușmănii aș zice ancestrale. Bunica unuia, pe vremea când era domnișoară, fusese necinstită de străbunicul altuia. Pata pe onoarea familiei domnișoarei, familie care între timp a mai produs câteva generații, s-a transmis genetic. Alte două familii se dușmăneau din motive de răzor. Un gard era mutat anual cu câțiva centimetri (ați citit corect, centimetri și nu metri) mai la stânga sau mai la dreapta în urma unor descinderi de oficialități încruntate în acompaniamentul de leșinuri și țipete al femeilor din cele două curți. Bărbații se comportau mai sobru, vânturând în aer topoare. Ei bine, într-o noapte, pe ulița asta a izbucnit un foc la șuri. A luat foc șura unuia și în același timp, în cealaltă parte a uliței, șura altuia. Focurile se extindeau repede. Strigăte în noapte, găleți cu apă, ajutoare venite din tot satul. Am rămas uluit să-i văd împreună, dându-și găleata unul altuia, pe cei cu onoarea pângărită și urmașii pângăritorilor, pe cei cu gardul în litigiu de două sute de ani. Pericolul focului mistuitor a nivelat brusc dușmăniile și a coalizat oameni așezați în fața unui pericol mai mare decât orgoliile lor, împietrite în timp. Erau copii în pericol, bătrâni rămași în odăi de polate vechi, bolnavi care trebuiau ajutați. Ajutoarele au venit din toate părțile, iar în fața pericolului comun oamenii au acționat uniți. Cine ar fi crezut că este posibil așa ceva?
Partidele înfrățite spontan împotriva lui Traian Băsescu spun că pericolul este mai mare decât adversitățile care funcționează între ele, cu îndreptățiri doctrinare mai mult sau mai puțin evidente. În pericol ar fi democrația. Nu orice democrație, ci chiar Democrația cu D mare. Statul de drept, cărat ciclic în conflicte și balamuc, spun reprezentanții acestor partide și înclin să le dau dreptate, este amenințat mortal de stilul de viață, de temperamentul, de gândirea politică imprevizibilă și orgolioasă ale lui Traian Băsescu. Întrebarea îndreptățită pe care și-o pune președintele suspendat își are răspunsul în interioarele convulsive și contorsionate ale domniei sale. În anul în care am intrat în Uniunea Europeană, în anul în care avem de absorbit sume uriașe care ar putea șterge ceva din praful așternut peste țărișoara noastră trecută prin atâtea încercări, stăm toți concentrați pe un balamuc care nu se mai isprăvește. Oricât de orbit ai fi de iubirea pentru Traian Băsescu, și sunt mulți dintre noi îndrăgostiți pătimaș de președinte, nu poți să nu recunoști că focul a plecat de fiecare dată de la el. Dacă nu i-aș ști, ca gazetar, multe amănunte din viața particulară plină de năzbâtii inimaginabile, dacă nu l-aș ști cât de gâlcevos este, cât de țăndăros, cât de împătimit de putere aș zice că măcar unele din aceste gesturi de piroman sunt întâmplătoare.
Împăratul Nero a dat foc Romei pentru a o vedea arzând. Cocoțat pe un deal admira spectacolul și dicta versuri. Incinerarea Romei a pus-o pe seama creștinilor pe care, de altfel, i-a dat fiarelor sălbatice în arene, spre bucuria mulțimilor care aplaudau pedepsirea „vinovaților”. Cred că președintele nostru, înainte de a se întoarce peste o săptămâna și ceva la Cotroceni, ar trebui să mediteze mai adânc asupra motivelor care au făcut ca partide atât de diferite, atât de dușmănos separate, să-și dea mâna. Ar trebui să se întrebe dacă nu cumva focul, holera, ciuma, războiul, pericolele care fac ca oamenii, indiferent ce au gândit unul despre altul ieri, să-și dea mâna, se află în interioarele tenebroase ale domniei sale. E un spectacol să vezi Roma arzând. Dar câtă poezie ascunde Cetatea Eternă când este lăsată să-și crească și lumineze în pace măreția!
