Să trăiți!

Începutul de an vine întotdeauna cu urările de rigoare. Primim și trimitem sms-uri prin care le dorim celor apropiați sănătate, fericire, spor în toate și câte și mai câte. Cred că în acest nou început, cea mai bună urare ar fi aceea să avem un an fără crize politice, pentru că despre criza financiară, deja instalată în țară, nu mai are sens să ne punem întrebări. Am avut în ultimii ani urări de genul să trăiți bine, fără ca acest îndemn să se fi simțit suficient de mult în buzunarele fiecărui român și mai mult decât atât, ne aflăm astăzi în fața unui buget de austeritate, poate fără precedent în istoria modernă a României. Există deja foarte multe voci autorizate care se pronunță asupra intensității și duratei crizei financiare, inițiată dincolo de ocean, datorită unei relaxări exagerate a condițiilor de creditare.
Chiar dacă economia noastră nu reacționează încă la stimulii externi, așa cum reacționează sistemele consolidate din vestul bătrânului continent, situația în care ne aflăm acum se datorează, în bună măsură, acelorași pofte pentru profit și plasarea banilor din partea băncilor și a instituțiilor de creditare existente pe piața românească.
Îmi aduc aminte de celebrele reclame difuzate pe posturile tv (în urma unor contracte de publicitate foarte generoase) prin care românii erau îndemnați să ia credit, la început fără giranți sau garanții, apoi doar cu buletinul și chiar cu întârzierea rambursării cu câteva luni de la momentul împrumutului. „Împrumutați-vă oricum” era un slogan nevăzut, dar simțit ca o presiune publică în mass media.
Încet, încet casele sau apartamentele achiziționate cu credit ipotecar sau imobiliar erau utilate cu aragaze, frigidere, plasme și așa mai departe, în cele mai multe situații creditul de nevoi personale fiind soluția pentru cuibușorul de vis al românilor. În plus, în multe situații, creditele erau luate în monede străine, fie euro, dolar american și de ce nu franc elvețian. Ofertele bancare erau tentante, cu dobânzi de câteva procente și cu o stabilitate destul de bună a cursului de schimb al leului în raport cu principalele valute internaționale.
Și iată că așa am ajuns la un fals standard de civilizație și de bunăstare, pentru că numărul românilor împrumutați la bănci este foarte mare în raport cu posibilitățile reale de rambursare, mai ales în situația apariției unor factori neprevăzuți, așa cum e criza financiară. Am ajuns, prin urmare, niște simpli chiriași în casele noastre, care depindem de rata de schimb și pe care o calculăm cu înfrigurare, atunci când se apropie scadența lunară, veniturile fiind în majoritatea lor încasate în moneda noastră națională, din ce în ce mai fragilă.
Întrebarea care ne frământă acum este legată de intensitatea crizei și de durata ei. Speranțele noastre sunt puse în deciziile guvernanților care vor trebui să aplice măsuri de austeritate, chiar dacă contextul electoral ar fi trebuit să însemne exact inversul, așa cum ne-am obișnuit în ultima perioadă prin apariția pomenilor electorale.
Rămâne de văzut care va fi capacitatea de rambursare a celor care s-au împrumutat, pentru că falimentul bancar ar fi ultimul lucru de care ar avea nevoie economia românească.
În scurt timp va ieși bugetul pe 2009, acest lucru va fi desigur momentul zero la care ne vom raporta și de la care vom porni un parcurs anevoios de program anti-criză.
Așadar, să trăim și să avem un an fără crize politice. Cam atât și dacă reușim acest lucru, putem spera la mai bine!