Cuvânt de învățătură

Să ținem candela aprinsă!



Hristos este lumina lumii și tot ceea ce săvârșește creștinul trebuie să fie în lumina Lui. El a venit pentru a ne lumina calea spre desăvârșire, pentru a ne descoperi binele fără a fi tăgăduit, pentru a face binele spre luminare. În același timp, Hristos ne-a învățat că binele nu are valoare fără El, că tot binele ar trebui să ne conducă la El. Sfântul Serafim de Sarov spunea că scopul vieții este dobândirea Duhului Sfânt, pentru că doar prin El ajungem la Hristos. Astfel, faptele bune luminate de adevărata credință descoperită în Duhul Sfânt ne conduce la finalul desăvârșirii, la Hristos. Iar candela simbolizează tocmai aceste lucruri.
Materialul din care este făcută o candelă variază de la metal la sticlă sau ceramică. Ea poate fi mai mult sau mai puțin împodobită, poate fi scumpă sau smerită. Dar doar prin umplerea cu ulei și aprinderea fitilului ea poate lumina în jur, împrăștiind nădejde și credință, ca viața creștinului în Duhul Sfânt.
Întreținerea unei candele
Întreținerea unei candele nu este un lucru complicat sau foarte greu. Majoritatea magazinelor bisericești au candele de vânzare după gustul fiecăruia. Atunci când se achiziționează o candelă trebuie verificat dacă are pahar, cumpărându-se de asemenea și plută cu fitile. Paharul trebuie să fie termorezistent și trebuie să aibă gura cel puțin egală sau mai largă decât baza. În acest sens se poate folosi și un pahar simplu mai rezistent. Cu privire la plute, cele mai bune sunt plutele din aluminiu umplute cu heliu sau cele din lemn de plută cu porozități mari. Fitilul de bumbac arde mai bine, dar sunt foarte bune și obișnuitele fitile roz ceruite, în caz de nevoie putându-se folosi și vata „hidrofilă” comună.
Pentru cei care preferă ca flacăra să lumineze prin sticla candelei, se vor alege pahare cu deschiderea mai largă și nu prea adânci, pentru o ventilație mai bună. Altfel, bioxidul de carbon rezultat din ardere, fiind mai greu decât aerul, se va acumula și va stinge flacăra.
Poate că unul din motivele pentru care creștinul nu prea aprinde candela este acela al curățeniei. Într-adevăr, uleiul pătează, iar o flacără prea mare afumă. De aceea, pentru a se evita aceste inconveniente se poate utiliza o tăviță pe care va fi așezată candela, iar flacăra nu va fi lăsată niciodată prea mare.
La intervale regulate de timp, candela se va spăla, dar doar după consumarea completă a uleiului. Uleiul din candelă poate fi folosit pentru ungerea celor bolnavi sau pur și simplu pentru însemnarea cu semnul crucii atunci când ne trezim sau ieșim din casă. De aceea nu se cuvine ca el să fie aruncat.
Candela se așază în fața icoanei
Chiar dacă la început poate părea mai greu, este de mare folos să avem candela aprinsă înaintea icoanei. Este un bun obicei ca atunci când ne întoarcem acasă sau dimineața la trezire, sau oricând vedem că lumina candelei s-a stins, să o aprindem imediat.
Candela se așază în fața icoanei în camera în care ne petrecem cel mai mult timp. Dacă există o candelă în camera copilului, ea nu trebuie să fie la îndemâna lui. În acest sens, foarte utile se dovedesc a fi candelele suspendate. Ele vor lumina icoana de pe perete, funcționând ca o lumină de veghe noaptea și ca o nădejde și liniștire a copilului trezit de vreun vis urât. În camera copilului se pot folosi și luminile de veghe electrice, care au și o icoană aplicată pe ele.
Candela este simbolul creștinului și așa cum acesta este o prezență vie, caldă și luminoasă prin faptele bune săvârșite în Duhul Sfânt, tot la fel fiecare creștin trebuie să își aibă candela aprinsă. (Alexandru ULEA)



Recomandări

Prezentare de carte: †Damaschin Dorneanul, CHIPUL Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava reflectat în texte imnografice, Editura Crimca, 2024

Prezentare de carte: †Damaschin Dorneanul, CHIPUL Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava reflectat în texte imnografice, Editura Crimca, 2024
Prezentare de carte: †Damaschin Dorneanul, CHIPUL Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava reflectat în texte imnografice, Editura Crimca, 2024

ÎPS Calinic: „Bucuria pascală este o trăsătură esențială a Sfintei Liturghii, numită de Sfântul Maxim Mărturisitorul icoana anticipativă a veacului ce va să vină”

„Zece candele în pridvorul recunoștinței” – Zi de sărbătoare și lumină ierarhică la Paraclisul cu hramul Sfinților Ierarhi Calinic și Nectarie de la Colegiul Tehnic „ Ferdinand 1 “, Rădăuți

„Zece candele în pridvorul recunoștinței” – Zi de sărbătoare și lumină ierarhică la Paraclisul cu hramul Sfinților Ierarhi Calinic și Nectarie de la Colegiul Tehnic ,, Ferdinand 1 “, Rădăuți
„Zece candele în pridvorul recunoștinței” – Zi de sărbătoare și lumină ierarhică la Paraclisul cu hramul Sfinților Ierarhi Calinic și Nectarie de la Colegiul Tehnic ,, Ferdinand 1 “, Rădăuți