Dacă pe olandezi i-ar duce capul precum pe politicienii noștri, ar trebui ca la ultimul meci să-și schimbe culoarea din portocaliu în verde! Așa cică ar mai avea șanse… Oricum, primul pas l-au făcut, s-au transformat din portocale în lămâi, căci numai cu lămâie le mai poți priza jocul. Cel puțin Robben, după ce că e sub orice critică, și neinspirat, și egoist, se mai vorba aia și în potecă. A venit acum rândul olandezilor să fie exasperați de figurile sale, că bavarezii se felicită deja că Robben nu e neamț. La schimbare, ostentativ, Robben a ieșit pe partea opusă, și-a scos tricoul și a arborat o mimică disprețuitoare. S-ar putea ca meciul viitor, dacă selecționerul van Marwijk are “mingi”, să nu-l mai vedem pe iarba verde. Nici ceilalți olandezi n-au excelat, dar măcar ăia au pus capul în pământ. Van der Vaart, de exemplu, de mult nu mai are nimic de oferit fotbalului mare. Nu este departe nici Kuyt, care a început prin a se dezobișnui de gol. Huntelaar a fost golgeter la nemți, nu și cu nemții. Van Persie s-a scos cu golul marcat, iar dintre ceilalți singurul care a tras de el a fost Sneijder. Fără a fi forte din punct de vedere fizic, la un moment dat a venit la margine pentru a cere o fașă elastică. Una peste alta, îmi vine greu să cred că Olanda va reuși să-i păcălească la două goluri pe portughezi, chiar dacă și aceștia au în echipă o vedetă închipuită. Cert este că din toamnă vom avea parte de adversari olandezi tineri, talentați, cu dorință de afirmare. Pe obosiții ăștia poate îi mai păcălea Piți de un 0-0, dar la generația următoare nu cred că va merge.
Dar să-i lăsăm pe învinși în durerea lor și să ne ocupăm și de băieții ăștia care au pierdut cu Elveția… Ca la tenis, sunt mingi și mingi, trebuie să le câștigi pe alea care contează. Toată admirația pentru echipa Germaniei, singura dintre cele opt din primele două grupe care este calificată 100% înaintea ultimei etape. Paradoxal, fiecare dintre celelalte șapte are șansele ei, mai mari sau mai mici. Această echipă a Germaniei are jucători de toate tipurile, mai vârstnici, mai tinerei, mai panzere, mai fâșneți, mai tehnici, mai ciobănași. Dar fiecare dintre ei disciplinați și puși acolo unde trebuie de Joachim Loew. Cel care o ia un pic pe de lături este turcul Oezil, care ține de minge un pic mai mult decât ar trebui la o echipă nemțească. Dar trebuie să recunoaștem că știe să țină de ea!