Conform statisticilor, 240.000 de bugetari și pensionari din județul Suceava vor fi afectați de măsurile anunțate de președintele Traian Băsescu, măsuri care se referă la diminuarea pensiilor și salariilor. În general, bugetarul nu trăiește de unul singur, ci are o familie compusă din două sau mai multe persoane. Nici majoritatea pensionarilor nu trăiesc singuri. Apoi, scăderea veniturilor în cazul celor două categorii de persoane îi afectează indirect și pe ceilalți suceveni, pe cei care vând ridichi, pâine, lapte, țigări, vin, carne, televizoare, bomboane sau covrigi, care montează uși, care fac taximetrie, care produc mobilă de bucătărie ori care organizează excursii. Practic, ca urmare a aplicării măsurilor dure anunțate de șeful statului vor avea de suferit aproape toți cei peste 730.000 de locuitori ai județului Suceava.
La alegerile prezidențiale din 2009, județul nostru s-a evidențiat în lupta cu comunismul, cu criptocomunismul, cu friptocomunismul, cu cârpocomunismul sau cum i-or mai spune acestuia criptodemocrații aflați la putere, votând împotriva lui Ion Iliescu, Marian Vanghelie, Viorel Hrebenciuc, Ana Pauker, Constantin Dăscălescu, Ana Mureșan, Chivu Stoica, Emil Bodnăraș și chiar a lui Mircea Geoană sau în favoarea lui Traian Băsescu. Județul Suceava a fost singura pată portocalie pe de pe harta politică a regiunii Moldova desenată cu ocazia alegerilor prezidențiale, restul hărții fiind de un roșu aprins de la PSD și de la rușine ori de la nervi.
Județul nostru s-a evidențiat și în lupta cu parlamentarii, votând în proporție foarte mare în favoarea reducerii numărului de camere parlamentare și a numărului de parlamentari. Cel puțin așa au crezut cei care au răspuns apelului domnului Băsescu, care a chemat poporul să reformeze statul din temelii sub genericul „Să reformați bine!”. Însă, Parlamentul României tot două Camere are, iar numărul parlamentarilor este același. În schimb, a scăzut numărul de salariați, iar pensiile și salariile sunt tăiate. De unde rezultă că, la referendumul de la sfârșitul anului trecut, multă lume a votat, de fapt, fără să vrea, pentru reducerea numărului de bugetari și, iertată-mi fie vorba proastă, a numărului de pensionari.