În legătură cu Răspunsul Asociației Secular-Umaniste din România (ASUR) la observațiile Biroului de presă al Patriarhiei Române facem următoarele precizări:
1. Secularizarea averilor mănăstirești a cuprins toate proprietățile bisericești, nu doar cele ale mănăstirilor închinate
Ne surprinde faptul că reprezentanții ASUR nu știu că prin Legea pentru secularizarea averilor mănăstirești adoptată și publicată în ziua de 17/29 decembrie 1863 au fost confiscate în mod nediscriminatoriu de către stat atât proprietățile mănăstirilor închinate Locurilor Sfinte, cât și a celor neînchinate. Astfel, art. 1 al Legii preciza: „Toate averile mănăstirești din România sunt și rămân averi ale statului.” Potrivit istoricului Constantin C. Giurăscu (Viața și opera lui Cuza Vodă, Editura Științifică, București, 1966, pp. 148-149) în Țara Românească mănăstirile neînchinate dețineau 16,55% din suprafața agricolă și forestieră a țării (mănăstirile închinate dețineau 11,14%), iar în Moldova mănăstirile neînchinate dețineau 12,16% din suprafața agricolă și forestieră a țării (mănăstirile închinate dețineau 10,17%). De exemplu, Mitropoliei Moldovei și Bucovinei i-au fost confiscate prin Legea de secularizare aproximativ 300.000ha de teren agricol și forestier.
Dacă mănăstirilor de la Locurile Sfinte li se aloca, ca despăgubire cu titlul de sprijin, o sumă compensatorie, chiar dacă neacordată în final, în schimb, pentru proprietățile bisericești ale mănăstirilor neînchinate nu s-a prevăzut nicio măsură compensatorie în Legea de secularizare.
În acest context, menționăm faptul că, până la domnitorul Alexandru Ioan Cuza, proprietățile bisericești, autonome și neînchinate, erau administrate în cele două Principate, Țara Românească și Moldova, de Casa Centrală a Bisericii, veniturile realizate fiind utilizate pentru întreținerea și funcționarea unităților de cult, construirea și repararea de biserici, salariile clerului, dar și pentru opera socială sau înființarea de școli și asigurarea salarizării cadrelor didactice. Biserica contribuia cu bani la dezvoltarea învățământului românesc, dar și cu numeroase terenuri intravilane, acordate în mod gratuit, pe care au fost construite școli, realitate care se poate constata astăzi în multe localități, unde școala este construită în imediata vecinătate a bisericii.
În anul 1860, veniturile Casei Centrale din cele două Principate au fost încorporate direct în bugetele celor două provincii, deși statul nu ar fi trebuit să aibă niciun drept asupra acestora. În consecință, statul și-a luat responsabilitatea sprijinirii unităților de cult și a personalului bisericesc. În anul 1863, a fost adoptată Legea clerului de mir și a seminariilor care prevedea salarizarea preoților de la bugetul de stat, iar anul următor, prin Legea pentru reglementarea proprietăților rurale s-a prevăzut să se dea bisericilor un lot de pământ cultivabil, așa-numita sesie parohială. Aceste suprafețe agricole asigurau însă venituri modeste, așa cum reiese din analiza situației cultelor din România reîntregită, făcută de Ministerul Cultelor în perioada interbelică, în care se preciza că se pot întreține integral din mijloace proprii doar 2% dintre parohiile ortodoxe ardelene și 3% dintre cele din Regat.
Aceste terenuri agricole și forestiere, ca și celelalte proprietăți ale cultelor, au fost confiscate de către regimul comunist din România, după anul 1948.
După anul 1990, Legea 18/1991 a fondului funciar a limitat suprafețele care puteau fi retrocedate parohiilor la 5ha, diferența de proprietate nefiind obținută, în majoritatea cazurilor, nici până astăzi, după modificările legislative din anii 1997, 2000 și 2005. Biserica a avut înainte de regimul comunist admirabile instituții de administrare a averilor sale (Casa Bisericii, epitropii, eforii, fundații) care îi permiteau să susțină așezăminte sociale, școli, spitale, orfelinate și să ajute familii sărace. În prezent, o mare parte a proprietăților ei sunt încă în posesia statului, situație regretabilă la 20 de ani de la căderea regimului comunist din România.
(Biroul de presă al Patriarhiei Române)
