„Să postim un post primit și bineplăcut lui Dumnezeu”

Creștinii ortodocși au intrat în perioada postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel, un timp sfânt și o acțiune de curățire a sufletului prin pocăință, rugăciune și abținerea de la alimente de origine animală, în vederea dobândirii harului lui Dumnezeu. Sfinții Apostoli Petru și Pavel au avut un rol major în predicarea Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos în lume. De aceea, Biserica a rânduit ca prăznuirea lor să fie precedată de o perioadă de pregătire a noastră prin post și rugăciune, adică printr-o exercitare în virtute, căci Dumnezeu îl iubește pe omul virtuos care postește.
Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel datează din primele veacuri ale creștinismului, despre vechimea acestuia vorbindu-ne Constituțiile Apostolice în secolul al IV-lea. Mai târziu, Sfântul Atanasie cel Mare și Teodoret de Cir amintesc de practicarea acestui post, în special în mediile monahale, numindu-l Postul Cincizecimii. În lucrarea „Despre Post” a Sfântului Vasile cel Mare, suntem îndemnați să nu ne mâhnim atunci când postim, ci să fim veseli în zilele de post, așa cum se cuvine sfinților, „fiindcă cel trist nu primește cunună, iar cel care suspină nu biruie. E o nebunie să nu te bucuri de sănătatea sufletului și să te mâhnești de schimbarea mâncărurilor, lăsând să se înțeleagă că îți face mai multă plăcere bucuria stomacului decât purtarea de grijă a sufletului”. Pentru că nu am postit dintru început am fost alungați din Rai. De aceea, marele părinte capadocian ne îndeamnă să postim, ca să ne reîntoarcem în raiul desfătării. Potrivit Sfântului Vasile cel Mare, postul are „aceeași vârstă ca și omenirea, căci el a fost instituit în paradis”1.
În Vechiul Testament, hrana vegetală, care este specifică postului, era la început drept cea mai firească mâncare pe care Dumnezeu i-a rânduit-o omului: „Iată, vă dau toată iarba ce face sămânță de pe toată fața pământului și tot pomul ce are rod cu sămânță în el. Acestea vor fi hrana voastră” (Facere 1, 29). Abia după potopul din timpul lui Noe omului i-a fost îngăduit să mănânce carne. Postul în Vechiul Legământ marca în general perioade de umilință și de rugăciune, având de cele mai multe ori scopuri interesante ca: obținerea ploilor din partea lui Dumnezeu, împăcarea mâniei lui Dumnezeu etc. După eliberarea poporului evreu din robia egipteană, în special fariseii posteau de două ori pe săptămână: joia, în amintirea urcării lui Moise pe Muntele Sinai, când a primit cele Zece Porunci, și lunea, în amintirea coborârii sale de pe acest munte.
În cazul fariseilor, ei nu se mulțumeau să postească numai pentru a arăta că sunt supuși Domnului și că prin postire își exprimă întristarea adâncă pentru păcatele făcute, ci pentru a arăta lumii că sunt deosebit de evlavioși. Totuși, putem vorbi în Vechiul Testament și de un post făcut cu inimă curată, în vederea primirii Revelației, căci însuși Moise, înainte de a primi Poruncile, a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți pe Muntele Sinai, fără a mânca sau a bea. „Moise a stat acolo la Domnul patruzeci de zile și patruzeci de nopți; și nici pâine n-a mâncat, nici apă n-a băut. Și a scris Moise pe table cuvintele legământului: cele zece porunci” (Ieșirea 34, 28). De asemenea, Daniel a postit înainte de viziunile sale. „Și mi-am îndreptat fața către Domnul Dumnezeu, stăruind în rugăciune și în rugi fierbinți, cu post, sac și cenușă” (Daniel 9, 3); sau „În vremea aceea, eu, Daniel, am petrecut trei săptămâni de zile în jale” (Daniel 10, 2). Aici, termenul jale trebuie asociat cu postul.
În Noul Testament postul capătă o altă dimensiune, și anume aceea de slujire adusă lui Dumnezeu. Postul este acum simbolul și semnul convertirii sau al întoarcerii omului la Dumnezeu, proces spiritual care are loc în ascuns. Însuși Mântuitorul Iisus Hristos a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți în pustie, ca un nou Moise, înainte de începerea lucrării Sale publice (Luca 4, 1-2) și ne-a învățat cu privire la felul ținerii postului (Matei 6, 16-18). Dacă însă în Vechiul Testament Moise, mijlocitorul legământului, a postit pentru a primi Revelația din partea Domnului Dumnezeu, în Noul Testament Iisus Hristos este El Însuși Cuvântul lui Dumnezeu care Se revelează pe Sine lumii, desăvârșind astfel Revelația lui Dumnezeu.
Perioada postului în care am intrat este una a luptei duhovnicești, ce trebuie legată de rugăciune neîncetată și pocăință sinceră. În acest sens, Sfântul Vasile cel Mare spunea că pocăința fără post este nelucrătoare, iar postul fără fapte bune este mort. „Căci nu este de ajuns abținerea de la anumite mâncăruri pentru un post vrednic de laudă, ci să postim un post primit și bineplăcut lui Dumnezeu. Un post adevărat înseamnă îndepărtarea de rău, înfrânarea limbii, abținerea de la mânie, îndepărtarea de pofte, de clevetire, de minciună, de jurământ strâmb. Lipsa acestora înseamnă un post bun.”2
NOTE
1 Pr. prof. dr. Viorel Ioniță, Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe: documente pregătitoare, Editura BASILICA, București, 2016, p. 152
2 Ibidem, p. 155.
(Pr. Ștefan Sfarghie, Ziarul Lumina)