„Să postim post primit, bineplăcut Domnului“

Sănătatea este unul dintre marile daruri cu care suntem înzestrați de Bunul Dumnezeu noi, oamenii. Din păcate, numai când aceasta este știrbită de vreo boală ori neputință, abia atunci ne dăm seama de adevărata ei valoare. De aceea, una dintre datoriile noastre elementare ar fi să ne păzim mai ales de abuzuri, ținând seama de străvechea și venerabila virtute numită cumpătare.
Postul nu este altceva decât o cumpătare continuă, dar și când nu ne aflăm în perioada postului propriu-zis trebuie să fim cumpătați, și nu doar la mâncare. Măsura înțeleaptă se recomandă și în respectarea postului, care este nu numai un extraordinar mijloc de păstrare a sănătății, ci mai ales o poruncă dumnezeiască. Sfântul Vasile cel Mare ne învață: „Pentru că primii oameni n-au respectat postul, au fost dați afară din rai; noi trebuie să-l respectăm ca să putem intra iarăși în rai“.
Pentru destui creștini, postul este o bucurie, pentru alții însă, postul este o povară. Iar altora postul le este indiferent, motiv pentru care îl consideră de-a dreptul inutil.
Dar de ce oare postul – recomandat nu numai de toate religiile lumii, ci chiar și de știință și medicină – nu este primit cu bucurie de toți? Răspunsul este simplu: pentru că unii oameni înțeleg prin post un fel de chin, o autoflagelare fără rost și consideră că aceia care rabdă de bunăvoie de foame își slăbesc în mod deliberat puterea de muncă, au permanent amețeli și sunt expuși foarte ușor la îmbolnăviri. Oare numai la atât să se reducă postul creștin? De fapt, ce facem atunci când postim? Întâi și întâi ne înfrânăm de îmbuibarea cu mâncăruri consistente – în cazul bolnavilor numai de la unele – și băuturi, dar și de toate cele lumești, „de poftele cele rele“. De ce face creștinul toate acestea? Pentru ca rugăciunea să-i fie bineprimită, să ajungă mai lesne la Dumnezeu, iar Acesta să-i fie milostiv.
Postul nu se rezumă la o simplă dietă fără carne, lactate și ouă, el este un exercițiu de înfrânare a poftelor trupului și de întărire a voinței, o formă de pocăință și, implicit, un mijloc de mântuire. Dar, în același timp, este vorba și de cinstire adusă lui Dumnezeu, pentru că postul înseamnă și jertfă. O renunțare de bunăvoie la ceva care îți este îngăduit. Numai că e un alt fel de renunțare, una izvorâtă din iubirea și respectul pe care îl avem față de Creator.
Respectarea posturilor este o datorie a bunului credincios, o datorie cuprinsă în Porunca a doua a Bisericii. Odată cu înfrânarea de la mâncărurile de dulce, se cuvine să ne silim a ne curăța și sufletul, petrecând mai mult timp în rugăciune și pocăință. Postul întreg, adevărat și desăvârșit este numai atunci când cel trupesc se îmbină cu cel sufletesc: postul de bucate, împreună cu cel de fapte, postul de mâncare și, totodată, de purtare.
Iată ce ne îndeamnă Biserica, prin cântările ei din slujbele Postului celui Mare: „Să postim, post primit, bineplăcut Domnului; postul cel adevărat este înstrăinarea de răutăți, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire, de minciună și de jurământul mincinos. Lipsirea acestora este postul cel adevărat și bineprimit“. „Postiți? Arătați-mi-o prin fapte. Cum? De vedeți un sărac, aveți milă de el; un dușman, împăcați-vă cu el; un prieten înconjurat de un nume bun, nu-l invidiați; o femeie frumoasă, întoarceți capul. Nu numai gura și stomacul vostru să postească, ci și ochiul, și urechile, și picioarele, și mâinile voastre, și toate mădularele trupului vostru. Mâinile voastre să postească rămânând curate și de hrăpire și de lăcomie. Picioarele, nealergând la priveliști urâte și în calea păcătoșilor. Ochii, neprivind cu ispitire frumusețile străine… Gura trebuie să postească de sudalme și de alte vorbiri rușinoase…“ (Sfântul Ioan Gură de Aur).
Mântuitorul Însuși a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți în pustie, înainte de a începe propovăduirea Evangheliei. Și tot El Însuși ne învață cum să postim și ne spune că diavolul nu poate fi izgonit decât cu post și rugăciune. Posteau, de asemenea, Sfinții Apostoli și ucenicii lor. Sfinții Părinți laudă și recomandă postul cu stăruință. Iată ce spune, de pildă, Sfântul Ioan Gură de Aur: „Postul potolește zburdăciunea trupului, înfrânează poftele cele nesăturate, curățește și înaripează sufletul, îl înalță și îl ușurează“.
Să ne rugăm așadar ca Bunul Dumnezeu să ne dea puterea de a posti cu rost și cu folos, pentru a-L putea primi cum se cuvine în altarul inimii noastre pe Hristos Cel Înviat din morți, cu acea deopotrivă strălucitoare și smerită bucurie, care îi șade atât de bine oricărui bun creștin.
(Victor M. Ionescu, Ziarul Lumina)