Să postim de dorul Mirelui!

Zis-a Domnul: Dacă veți ierta oamenilor greșelile lor, va ierta și vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar dacă nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre. Când postiți, nu fiți triști ca fățarnicii; că ei își întunecă fețele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă: și-au luat plata lor. Tu însă, când postești, unge capul tău și fața ta o spală, ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău, Care este în ascuns, și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție. Nu vă adunați comori pe pământ, unde molia și rugina le strică și unde furii le sapă și le fură, ci adunați-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică și unde furii nu le sapă și nu le fură. Căci unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră.
Suntem la începutul Postului Mare
Suntem la începutul Postului Mare. Biserica ne invită încă o dată să intrăm pe calea cea strâmtă, dar atât de frumoasă și înaltă, a înfrânării chiar de la lucrurile pământești îngăduite, spre a dobândi mai deplin pe Hristos și harul Său.
În lumea noastră materialistă și atât de înrobită plăcerilor trupești, postul nu prea mai are trecere. E adevărat că e la modă în unele cercuri un anumit fel de „post“ din motive de păstrare a sănătății. Orientat însă numai spre un scop trupesc, acest fel de „post“ nu are nimic de-a face cu postul creștin. Iar atunci când „postul“, sau mai degrabă „alimentația naturistă“ are la bază o concepție religioasă necreștină, avem de-a face cu o cumplită rătăcire, acest fel de „post“ fiind pur și simplu încă un mod de expresie a lepădării credinței celei adevărate și mântuitoare și a decăderii în idolatrie.
Postul, între „faptele dreptății“, alături de milostenie și de rugăciune
Din nefericire, chiar foarte mulți dintre cei care se consideră „credincioși“ – ba chiar credincioși „ortodocși“ – nesocotesc cu totul posturile sau le reduc la cât mai puțin cu putință. Astfel, chiar o bună parte dintre cei care țin să se apropie de Sfintele Taine nu postesc din Postul Mare decât cel mult două săptămâni, adică cea de la începutul și cea de la sfârșitul Postului (Săptămâna Mare).
Ba mulți chiar încearcă să-și justifice „biblic“ indolența în ceea ce privește ținerea postului. Adeseori auzi o justificare cu acest cuvânt al Mântuitorului: „Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea spurcă pe om“ (Mt. 15, 11; cf. Mc. 7, 15).
Este, oare, aceasta o afirmație a Domnului împotriva postului? Nicidecum! A o cita ca temei pentru neînfrânarea pântecelui înseamnă a păcătui în modul cel mai grav împotriva Sfintei Scripturi, de fapt împotriva lui Hristos Însuși. Cea dintâi regulă pentru interpretarea corectă a textelor sfinte este regula contextului. Adică: orice text biblic trebuie interpretat ținându-se seama de contextul în care a fost rostit – dacă este vorba de un cuvânt al Mântuitorului – și de contextul în care el apare în respectiva scriere inspirată. Cuvântul citat mai sus – și folosit cu nonșalanță împotriva postului – apare într-un context în care „fariseii și cărturarii“ îi acuză pe ucenicii lui Iisus de călcarea „datinii bătrânilor“, prin faptul că nu-și spală mâinile înainte de masă. Drept răspuns, Domnul îi acuză pe acuzatori că pun „datina bătrânilor“ mai presus de poruncile dumnezeiești (Mt. 15, 1 și urm.). Așadar, cuvintele citate nu se referă nicidecum la post. Mântuitorul nu neagă valoarea postului, ci pretinsa valoare religioasă a unei simple reguli igienice.
Însăși Evanghelia de astăzi ne arată că Mântuitorul nici nu Se gândește să pună în discuție postul și valoarea lui spirituală. Dimpotrivă, El rânduiește postul printre „faptele dreptății“ (Mt. 6, 1), alături de milostenie și de rugăciune. Sfânta Evanghelie ne spune că El Însuși
Și-a inaugurat misiunea printr-un post de 40 de zile (Mt. 4, 2; Lc. 4,2), ca un nou Moise. Într-o discuție cu ucenicii, după vindecarea lunaticului, a și afirmat puterea pe care o mijlocește postul în lupta împotriva diavolului: „Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieși, decât numai cu rugăciune și cu post“ (Mc. 9, 29). Iar despre Sfinții Apostoli aflăm că posteau (Fapte 13, 2; 14, 23). Sfântul Apostol Pavel, care amintește „posturile“ printre mijloacele sale de a-I sluji lui Hristos (II Cor. 6, 5) și care mărturisește că a petrecut „în posturi de multe ori“ (II Cor. 11, 27), arată și de ce îi este necesar postul, când zice: „Îmi chinuiesc trupul și îl supun robiei; ca nu cumva, altora propovăduind, eu însumi să mă fac netrebnic“ (I Cor. 9, 27). Și învață: „Vă îndemn, deci, fraților, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfățișați trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bineplăcută lui Dumnezeu, ca pe închinarea voastră cea duhovnicească“ (Rom. 12, 1); și: „Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospețe și în beții, nu în desfrânări și în fapte de rușine, nu în ceartă și în pizmă. Ci îmbrăcați-vă în Domnul Iisus Hristos și grija de trup să nu o faceți spre pofte“ (Rom. 13, 13-14). Aceste îndemnuri apostolice sunt, de fapt, îndemnuri la post.
(pr. prof. dr. Vasile MIHOC)