Nu s-ar fi încheiat frumos sărbătorile de iarnă ale românilor, dacă profesorul de sport de la liceul bucureștean „Jean Monnet” nu era eliberat din arest, chiar de Bobotează. Probabil vă amintiți că, în urmă cu două luni, profesorul în cauză a fost acuzat de o elevă de viol. Nu prea s-a putut proba violul, se pare că nici nu a fost vorba așa ceva, dar profesorul a fost arestat pentru întreținerea de relații sexuale cu o minoră.
Ce m-a șocat la acea vreme a fost faptul că televiziunile naționale, care devorau subiectul, au anunțat că românii (care au uitat brusc de toate problemele lor) s-au împărțit în două: unii de partea fetei, alții de partea profesorului. Cei care erau de partea profesorului, între care și mulți elevi de la respectivul liceu, o acuzau pe fată că este, ca să vorbim elegant, de moravuri ușoare, că fata a fost cea care l-a ademenit, care l-a atras în capcană. Și ce dacă, întreb eu? Ea era elevă, el îi era profesor. În fine… A venit luna decembrie, sărbătorile, și povestea a fost uitată. Și tocmai când era o sete teribilă de subiecte naționale de senzație, vine eliberarea profesorului. Ca om, mă bucur că a fost eliberat, sunt convins că i-a fost crâncen de greu în arest. Dar asta e altă poveste….
După ieșirea din arest, profesorul de sport a început să facă turul televiziunilor, însoțit sau sfătuit de avocata sa. O avocată extrem de apreciată care, evident, trebuie să-și apere clientul. Iar clientul trebuie să-și susțină nevinovăția sau, măcar, să invoce în favoarea sa argumente care să-i facă pedeapsa mai ușoară. Chiar dacă aceste argumente sunt de genul: „Ea m-a apucat și m-a băgat aici. Am greșit, am greșit enorm din punct de vedere etic, moral. Câteodată inima are rațiuni pe care mintea nu o poate înțelege. Este drăguță. Din câte știu, oamenii sunt înzestrați cu raționamente. Am făcut un raționament greșit. Am aflat ulterior că are 17 ani și 11 luni. Dacă știam chestia asta, nu se întâmpla. A împlinit 18 ani în decembrie (…). Tinerele de astăzi sunt psihologic, fizic, aproape ca doamnele de 30 de ani, pentru că sunt foarte dezvoltate, trebuie să ai tărie de caracter să reziști. A fost un act de nesăbuință!”. Deci, dacă fata ar fi avut 18 ani, nu era nici o problemă din partea profesorului. Chiar dacă îi era elevă. El – profesor, ea – eleva lui. El – 27 de ani, ea – aproape 18 ani. Doar câțiva ani distanță între ei, cum zicea avocata profesorului. Nouă ani, ce sunt ăia?
Argumentele profesorului, sau chiar ale avocatei, mi se par revoltătoare. Dar, repet, este dreptul lor să se apere așa cum știu. Ce mă intrigă este atitudinea televiziunilor. În fața inepțiilor debitate de profesor, se auzea doar câte o voce timidă a vreunei moderatoare: „Nu încercați acum să păreți nevinovat?”. Cum profesorul o lămurea că nu, era lăsat mai departe să-și plângă de milă: „O scuz, nu am cum să o iert. Nu am puterea de a o ierta”. Ce naiba să ierte el? Asta întreb eu, nu marii oameni de televiziune care îi sorbeau vorbele.
Fata aceea, care a întreținut relații sexuale cu profesorul, nu are nici o vină. Oricât de depravată ar fi. Dacă este. Oricât l-ar fi provocat și indiferent de modul în care arată, fata nu are nici o vină. Este ELEVĂ! Iar el îi era profesor. De sport, nu de sex.
Elevii merg la școală ca să învețe. De la profesori. Rolul profesorilor este de a preda, de a-i învăța carte, de a-i învăța să fie oameni. Nu de a face sex cu o elevă care arată mai bine, pare mai matură, care este mai provocatoare. În toată această poveste, fata (cu toate păcatele ei, reale sau inventate) nu are nici o vină. Singurul vinovat este profesorul. Pentru că și-a uitat menirea de dascăl, pentru că nu a avut tăria să aibă demnitatea specifică acestei alese profesii.
Dar mai murdar decât ce a făcut profesorul de sport mi se pare ceea ce fac acum televiziunile, care găzduiesc spovedania aproape nealterată a fostului cadru didactic. Fata aceea, indiferent de moravurile ei, de abia acum a fost violată. Profesorul de sport este prezentat aproape ca o victimă. Televiziunile ne cheamă să plângem pe umărul lui. Să-i împărtășim durerea. Ce învață copiii din toată povestea asta? Ce repere morale li se induc?
