Sărbătorile de iarnă cuprind evenimente de o importanță deosebită pentru viața noastră duhovnicească. După o pregătire de 40 de zile cu post, rugăciune și fapte bune, ne-am învrednicit de primirea și de Nașterea lui Hristos. După coborârea lui Dumnezeu în inima lui, creștinul nu poate să nu-și lase faptele cele rele, omul cel vechi, și să nu înceapă un an nou, o viață nouă. Doar prin schimbarea omului vechi cu omul cel nou în Hristos, credinciosul poate înțelege Boboteaza, sărbătoarea în care credinciosul Îl vede și Îl descoperă pe Dumnezeul iubirii treimice.
În acest sens, Anul Nou este prilej pentru un nou început pentru fiecare om care vrea să-și schimbe viața lui limitată, bucuria palidă și efemeră, cu o viață nouă ce izvorăște din unirea cu Hristos, adevărata bucurie și împlinire a omului.
Creștinul este dator să sărbătorească trecerea dintre ani… creștinește
Creștinul este dator să sărbătorească trecerea dintre ani… creștinește. Nici nu se cuvine altfel! De aceea, fiecare creștin este dator să meargă pentru rugăciune la biserică. Aici, preotul și credincioșii aduc mulțumiri pentru binefacerile primite în anul care tocmai s-a încheiat, dar și rugăciuni de cerere pentru un început nou, pentru o viețuire mai bună.
Cu ocazia noului an se face slujba Te Deum și Acatistul Sfântului Ierarh Vasile cel Mare. Unii preoți citesc acum și Moliftele Sfântului Vasile, rugăciuni în care se blestemă diavolul, începătorul răutății.
Astfel că intrarea în noul an se face cu bucuria unui nou început, dar și cu conștiința luptei permanente împotriva duhurilor răutății care încearcă în orice chip să ne întoarcă de la viața cea nouă în Hristos.
Slujba de noapte se continuă cu Sfânta Liturghie,
În unele biserici, slujba de noapte se continuă cu Sfânta Liturghie, întocmai ca în noaptea de Paști. Așa cum de Sfintele Paști se sărbătorește Învierea lui Hristos și noua viață ce se împărtășește oamenilor, în același fel, de Anul Nou, creștinii se adună în așteptarea vieții celei veșnice, în celebrarea zilei fără de sfârșit a Împărăției lui Dumnezeu. Dacă Paștile sunt ziua slăvirii lui Hristos pe pământ, Liturghia de Anul Nou anticipează bucuria sfinților de la Parusia Domnului, de la a doua venire a lui Hristos. Acesta este un moment al sfârșitului lumii și al timpului acestuia, dar și de început al vieții veșnice împreună cu Dumnezeu și cu sfinții Lui. Tânjind după viața veșnică, credincioșii se pregătesc și se cuminecă cu Sfintele Taine, „leacul nemuririi și doctorie pentru a nu muri, ci pentru a trăi veșnic în Iisus Hristos” (Sfântul Ignatie Teoforul).
După Sfânta Liturghie și Te Deum, săvârșite la miezul nopții sau a doua zi, credincioșii se bucură de roadele pământului, mulțumind, nădăjduind și cerând de la Dumnezeu un an nou plin de bucurii și de realizări trupești și duhovnicești.
„Domnul marelui praznic al vieții, neîntreruptă Bucurie și Festin” (Vasile Voiculescu), vrea ca noi să trăim și să ne bucurăm împreună cu El, să nu-L izgonim în momentele de veselie, ci să-L chemăm și să fim în comuniune cu El. El a fost și s-a bucurat cu mirii la nunta din Cana Galileii, a băut și a mâncat. Nu lucrurile sunt rele prin sine, ci totul devine rău prin izgonirea lui Dumnezeu din lume. Doar prin apropierea și împărtășirea de Dumnezeu, de la Care vine toată darea cea bună și tot darul desăvârșit, omul poate gusta adevărata mâncare și băutură, se poate simți cu adevărat împlinit.
(sursa: Ziarul Lumina)
Sfaturi practice în Biserică:
Să petrecem de Anul Nou creștinește!
