Mai întâi a zis simplu că „a făcut Dumnezeu pe om” (Facere 1, 27), iar acum adaugă și cum l-a făcut: „luând țărână din pământ”. Deci, când auzi de țărână, învață-te să fii măsurat cu cugetul, să nu socotești lucruri mari despre tine. Când te asaltează gândurile, înălțându-ți inima și umflând obiceiul aprinderii spre slavă deșartă sau simplu, din întâmplare sau și din niște întâietăți și isprăvi, să se aducă împotriva ta îndată aducerea aminte a plăsmuirii tale și să pricepi că ai fost zidit și că ești în întregime țărână și nașterea ta este din pământul călcat de tine.
Așadar, chiar dacă săvârșești ceva mare sau mic petrecând pe pământ, ai la îndemână aducerea aminte a smereniei tale. De te luptă mânia, poate pentru că ai fost ocărât când ți-a zis cineva că ești de neam prost și te provoacă să-l ocărăști înapoi și să zici împotriva celui ce te-a ocărât lucruri mai aspre decât cele ce ai auzit, coboară privirea ta către pământ și gândește-te de unde ai ieșit și se stinge îndată mânia. (…)
Așa, ațintirea cea de-a pururea către maica noastră, pământul, și cunoașterea se fac pricină de a ne depărta și a ne elibera de toate patimile cele grozave și greu de vindecat care ne luptă totdeauna.
(Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la facerea omului; Omilie despre Rai, traducere din limba greacă de Ieromonah Lavrentie Carp, Editura Doxologia, Iași, 2010, pp. 76-78)





