Nimic pe lumea asta nu e gratis, iar când un politician e cel ce ne face să credem asta, nu mai rămâne loc de discuții. Așa cum ne-au dat până acum de-nțeles, politicienii fac ce fac pentru ei și nu prea dau altora. Iar dacă cumva se întâmplă să dea, o fac pentru a primi altceva la schimb. Respectă, cu strictețe, o lege a naturii: nimic nu se pierde, totul se transformă. Și tot politicienii reprezintă acea categorie care nu iese niciodată în pierdere și nu lasă pe nimeni să-i fie dator. Totul se plătește. Deși, în afară de vânzoleală multă și promisiuni, nimic nu s-a modificat concret în Educație și Sănătate, pe același principiu, premierul Victor Ponta n-a ratat momentul să emită pretenții. Ponta le-a cerut miniștrilor Educației și Sănătății să solicite „mai multă calitate” în actul de educație și cel medical, în condițiile în care au fost alocate fonduri mai mari acestor domenii, el adăugând că „avem bani mai mulți și avem pretenții mai mari”.Cu toții vrem creșterea calității actului educațional sau medical, dar premierul pare să aibă probleme și cu matematica și cu logica. Înainte de recentele alocări de fonduri, statul avea față de aceste categorii sociale, medici și profesori, o datorie. Adică trebuia să finanțeze aceste sisteme și să-i plătească pe acești oameni pentru o muncă pe care ei deja o făceau. E ca și cum Ițic i-ar fi dator lui Ștrul cu niște bani. Acesta îi achită, în sfârșit, o parte din datorie, dar astfel Ștrul ar trebui să fie recunoscător și eventual să-i dea un bonus lui Ițic pentru că a binevoit să-i returneze banii. Adică, nimic nu e gratis, nici măcar faptul că ți se plătește o datorie. Logica ar spune că, acum, după suplimentarea, și-așa cu țârâita, a fondurilor pentru cele două sectoare, Guvernul, pe de o parte, și Sănătatea și Educația, pe de altă parte, sunt chit. Dar nu și din punctul de vedere al premierului Victor Ponta, care consideră că i se cuvine ceva mai mult. Ei bine, atitudinea e problema premierului nostru, ca întotdeauna. Are solicitări și pretenții de parcă nu el ar fi factorul decizional și vinde ca de obicei cioara de pe gard. Banii promiși medicilor, adică majorarea salariilor din sistemul sanitar cu 25%, vor veni abia de luna viitoare, iar profesorii sunt duși cu vorba. Dar, ca să nu rămână nimeni dator, Doamne ferește, să crească ei calitatea actului educațional, și poate o găsi Guvernul doi lei și pentru suplimentarea salariilor lor. Că doar oameni de onoare suntem. Pe cuvânt!