Pentru mulți dintre noi, organizarea summitului NATO la București a devenit, prin umflarea semnificațiilor, certificat de acces în Comitetul Executiv al Diriguitorilor Planetei. Sau dacă nu atât, măcar autorizează o speranță. Pentru alții, summitul e o bătaie la cap în plus, prilejul accentuării paroxistice a degringoladei naționale. Zăpăceala e percepută (și va fi receptată în plin în zilele următoare) pe străzi. E ceva care să întreacă ceea ce am îndurat până acum? Este. Va fi un fel de desfundare la pătrat și la cub a bulevardelor, care de mai mulți ani sunt desfundate ciclic.
Pentru serviciile secrete, pentru polițiști, jandarmi, pentru instituțiile cu mitralieră și vestă antiglonț, summitul NATO e prilejul excelent de a demonstra cât de importanți sunt ei și cât de date naibii sunt ele (instituțiile). Demonstrațiile televizate, cu pușcociul care trage de după colțul clădirii și cu vestele antiglonț pe burdihan, vor fi decontate din buget cu o îndreptățită cerere suplimentară de gologani.
La mine, la Sângeru, un vecin care se uită la televizor cu evlavie și crede tot, de parcă redactorii din televizor ar citi direct din Biblie, mă avertizează să nu carecumva să merg zilele astea în Capitală. De ce, întreb eu nedumerit, din cauza bulversării circulației? Sunt învățat de primarii Băsescu și Videanu cu haosul. „E pericol de atentate. Sare vreunul dintre ăștia în aer și e păcat să vă omoare”. Cine să sară în aer? Cum cine?, se miră omul de ignoranța mea. Ăștia mari – Bush, Putin, Gorbaciov. Gorbaciov nu vine, zic eu, el este mai mult istorie. „Ei, atunci ăsta are noroc, scapă”. Țăranul meu a înțeles summitul NATO de la București ca pe un război în Irak – poți sări în aer la orice pas. E un fel de Afganistan, Bagdad, Kosovo, adunate grămadă, la un loc.
Summitul NATO a fost organizat la noi, îmi spune un dascăl de școală, pentru măgăoaia lui Ceaușescu. Dacă nu era Casa Poporului făcută de regretatul împușcat, a doua mare clădire din lume, nu se țineau lucrările alianței militare la noi. Găseau ei alt loc mai fasonat, mai măturat, mai la cravată, prin alte părți. E, îl corectez eu, o decizie cu bătaie politică. NATO vine în casa noilor acceptați în Alianță. Bagă în seamă colegii din Est. Adică, măi mujicilor, gata, sunteți de-ai noștri!.
Am auzit într-o emisiune de televizor că NATO ne-a ales ca „hotel de lux”. Atât și nimic mai mult. În aceeași emisiune, un politician se întreba, cu îndreptățire, cu ce agendă de probleme și idei mergem noi, care este cotizația noastră de înțelepciune la lucrări. Nici una. Suntem gazde și e de ajuns. Cam puțin, zic eu. Gazda nu servește doar dulceața casei oaspeților, de obicei din cireșe sălbatice sau petale de trandafir, în sufrageria bine rânduită. Le mai pune și întrebări, le mai creează probleme. Ar trebui să se aleagă și ea cu ceva, nu?
Între timp au înflorit magnoliile. Magnolia este un copac cu o viață florală scurtă, expresiv primăvara și cu totul de neluat în seamă în restul anului. În București sunt cei mai frumoși arbori de magnolie pe care i-am văzut. Mă întreb dacă Bush sau Putin vor avea răgaz sau dispoziția sufletească să observe frumusețea arborilor de magnolie în plină floare din București.
