Să nu mai dea părinții bani la școală? Imposibil

Doar cine nu are copii la școală nu știe ce înseamnă fondul clasei și tot ceea ce implică acești bani. Fondul clasei, așa cum există la ora actuală, cel puțin în școlile din Suceava, nu are nici o legătură cu Dana Blîndu, personajul acela sinistru, care numai dascăl nu se poate numi. Nu are legătură nici cu alți salariați din învățământ (care, iarăși, nu merită să fie numiți dascăli) care tratează preferențial copiii, în funcție de câți bani aduc la școală. Fondul clasei este, la ora actuală, absolut necesar. Asta e realitatea, iar de vină nu sunt dascălii onești, ci guvernanții care, de ani și ani de zile, tratează sistemul de învățământ, din punct de vedere bugetar, ca pe un cerșetor de la colțul străzii.
De ce este necesar fondul școlii?
Acum ceva ani, un amic îmi povestea cum, extrem de fericit, și-a însoțit copilul în prima lui zi de școală. Om realizat, era fericit amicul meu și pentru că băiatul său urma să studieze la aceeași școală la care învățase și el. Surpriza neplăcută a amicului meu a fost când a văzut băncile, despre care se jura că erau de pe vremea când a studiat el la școală. Nu știu dacă erau chiar așa de vechi, dar probabil arătau deplorabil. Ce au făcut atunci amicul meu și ceilalți părinți? Au strâns bani și au cumpărat alt mobilier, bănci și scaune. La fel se întâmplă și astăzi. La începutul clasei I, în cele mai multe cazuri, părinții strâng bani și cumpără mobilier nou pentru copii. Cu acel mobilier merg până în clasa a opta. Vă puteți închipui cum arată un mobilier școlar folosit opt ani de zile de niște copii? Este evident că este opțiunea părinților dacă achiziționează sau nu mobilier nou. Iar această posibilitate le este sugerată, evident, de învățător. Credeți-mă, în primele luni de școală, părinții sunt aproape la fel de „pierduți” ca și copiii. Acțiunea este, însă, corectă și fără nici un fel de posibilitate de interpretare atunci când banii sunt strânși și gestionați exclusiv de cătrepărinți. Cum, din fericire, se întâmplă la școlile din Suceava. Cel puțin nu am auzit contrariul. Și mai există un aspect, o practică din mai multe școli sucevene: părinții cu situație materială precară nu sunt solicitați să contribuie financiar nici măcar pentru chestiunile minore.
Școlile primesc bani de la bugetul local: reparații, renovări, investiții etc. Nu trebuie să vă explic cât de generoase sunt bugetele locale. Așa că vă puteți da seama cât din necesarul fiecărei școli este acoperit din bugetul local. Și nu mă refer la mari investiții, ci la lucrurile mărunte.
Începând, în unele cazuri, chiar cu creta și buretele sau, mai nou, cu markere pentru tablele moderne.
Ce mă irită cel mai mult este faptul că se vorbește despre a se interzice dascălilor să ceară bani pentru școală, fără a se face nici o diferență între astfel de solicitări. Aberant. Și vă dau un singur exemplu.
Foarte multe școli din Suceava au contract cu firme de pază, un bodyguard fiind prezent mereu în unitatea de învățământ. Cine credeți că plătește aceste firme? Evident, părinții. Sumele nu sunt mari, dar părinții le dau bucuroși, deoarece o fac pentru siguranța copiilor lor. Acum câțiva ani, când presa era plină de știri cu elevi agresați sau chiar înjunghiați în incinta unităților de învățământ, nici unul dintre marii experți de astăzi nu a comentat atunci când conducerile școlilor au apelat la părinți pentru a angaja pază la școală. Sunt anumite zone în care nu se poate acționa fără intervenția conducerii școlii. Vrem pază pentru copiii noștri. Conducerea școlii spune profesorilor, aceștia transmit părinților, care strâng banii. Fără intervenția cadrelor didactice, doar în transmiterea mesajului, lucrurile s-ar mișca extrem, extrem de greu.
Este anormal ca părinților să li se impună să dea bani la școală și este condamnabil, chiar mizerabil, ca elevii să fie tratați în funcție de cât contribuie părinții.Dar mi se pare la fel de anormal să interzici discuția pe tema banilor între dascăli și părinți. Între oameni care se respectă, între dascăli responsabili și părinți care își doresc cele mai bune condiții de învățământ pentru copiii lor, astfel de discuții se numesc „comunicare”. Este revoltător să interzici dascălilor să spună părinților de ce ar fi nevoie la școală, lucruri mărunte, pe care, în învățământul acesta gratuit, statul nu le oferă. Credeți că dascălii de bună-credințănu au destul discernământ să explice părinților nevoile școlii, nevoile copiilor, pe care statul nu le asigură? Părerea mea că guvernanții care au o astfel de abordare jignesc inteligența tuturor dascălilor de bună-credință.
Condițiile din învățământ sunt cum sunt. Mereu subfinanțat de guvernele României, bugetul învățământului românesc se întregește prin contribuția părinților. Noi ne-am asumat toate aceste lipsuri (și contribuții) atunci când am hotărât să devenim părinți în această țară, în care învățământul este mereu pe ultimul loc al agendei guvernamentale. Dacă, în calitate de părinți, nu suntem tratați cu respect de guvernanți, ne bucurăm când o fac dascălii. Așa că, dragi guvernanți, dragi șefi din învățământ, lăsați ipocrizia și populismul ieftin deoparte și lăsați cadrele didactice bine intenționate, responsabile, să ne spună nouă, părinților, cu ce bani trebuie să contribuim la fondul clasei sau al școlii, ca să aibă copiii noștri condiții decente de învățătură.