Să nu căutăm noi trepte de rugăciune înaltă, că aceasta-i mândrie!

Noi ne rugăm cum putem, iar Dumnezeu, văzând că sufletul se chinuiește să se învețe a se ruga, când știe darul Lui, îl învrednicește de momente de rugăciune curată.
Și atunci, acela caută însingurare, să fie numai cu Dumnezeu. Cum spune dumnezeiescul Ioan Scărarul: Cela ce pe dulceața rugăciunii a aflat-o, pururea voiește să fie singur. Și Sfântul Isaac Sirianul zice: Cela ce pe dulceața rugăciunii a aflat-o, va fugi de gloate ca un asin sălbatic! El vrea să rămână în dulceața aceea și în vorbirea cu Dumnezeu oricând. Și vorbăria și treburile și altele îl sustrag de la rugăciune, dar lui îi pare rău.
Mintea nu se poate ascunde nicăieri între zidiri!
Este foarte greu să ajungă omul să se roage în așa fel, ca să nu-l tragă înapoi zgomotul și vederea multora și auzirea despre atâtea lucruri. Rugăciunea desăvârșită puțini oameni o dobândesc.
Este o însingurare în sine, în inimă, și o însingurare dinafară. Însingurarea dinafară: Eu mă duc în pădure și stau într-un bordei, într-o colibă, undeva; într-o peștera, și mă rog. Și aceasta ajută mult rugăciunii. Dar dacă nu vei avea însingurarea în sine, nu-ți ajută. Poți să fii acolo și să nălucești cu mintea toate orașele și tot Bucureștiul și toate târgurile. Degeaba ai fugit cu trupul în pustie, căci cu mintea n-ai fugit în pustie. Ori, călugăr ce înseamnă? Spune Sfântul Ioan Scărarul: Cel ce stă cu mintea sa afară de lume și deapururea se roagă lui Dumnezeu. Acela este călugăr!
Dumnezeu nu cere să ieșim noi numai cu trupul din lume și să fugim în pădure; ci cu mintea să ieșim din lume.Aș putea să stau în zgomotul lumii, cum făcea Sfântul Teodosie, începătorul vieții de obște, dar îl vedeau rugându-se ca un stâlp de foc în mijlocul lumii. El avea la trapeză câte trei mii de săraci pe zi și el le slujea la masă. Și-l vedeai în mijlocul lumii, că în cea mai mare pustie, că era desăvârșit. El nu mai auzea și nu mai privea la cele din lumea asta, ci numai la cele de sus. Dar a celor desăvârșiți este aceasta.
Iar noi, care avem nevoie să ne învățăm rugăciunea, avem nevoie de o însingurare în noi mai întâi. Te închizi între patru pereți ai casei tale și te poți însingura. Ai închis ușa și intri în cămara inimii. De abia acolo te poți ascunde să te rogi lui Dumnezeu în ascuns.
Sfântul Simeon Noul Teolog spune: Mintea nu se poate ascunde nicăieri între zidiri! Poți să te duci tu și-n pustie, poți să te duci și între stânci, poți să te duci oriunde, nu o poți ascunde între zidiri. Cel mai adânc loc unde poți ascunde mintea de lume este cămara ei – inima! Numai în inimă o poți ascunde, că acolo stă de vorbă cu Iisus, cu Mirele Cuvântul, pe care Îl ai de la Botez.
Acolo dacă o ascunzi, mintea trebuie să intre în inimă, mută, surdă și oarbă. Să nu mai vorbească, să nu mai audă nimic și să nu mai vadă nimic din lumea asta. Ci numai pe Iisus să-L vadă și să se lipească și cu El să se unească în Duhul Sfânt. Acolo în inimă, Mirele cu mireasa! Sufletele noastre sunt miresele lui Hristos cum spune Sfântul Apostol Pavel: V-am logodit pe voi mireasa unui Mire fără de moarte și tare mi-e frică de voi să nu se poticnească inimile voastre, precum a Evei de satana. N-a spus mintea, ci inimile, că a știut că adevărata unire a sufletului nostru cu Hristos se face în inimă, nu în altă parte.
Să ne rugăm necontenit
Iar dacă noi ne rugăm cum putem, să ne rugăm adesea, că harul este maică de obște la fiecare. Ai văzut o mamă bună cu copilul cel mic al ei? Dacă vede că nu știe să meargă pe piciorușe, îl lasă oleacă să meargă și el îndată cade jos și începe a plânge că el îi cu picioarele plăpânde și nu poate merge. Și îndată mama îl ridică: „Stai, hai să te învăț”. Și-l ia de mână, îl mai duce oleacă, iar îl lasă. Ca să se învețe a merge. Așa face harul cu noi în vremea rugăciunii, când nu știm să ne rugăm.
Părintele CLEOPA