Să nu ascultăm gândurile care ne tulbură liniștea interioară!

Părinte, când mă mânii mă fac ca torentul; nu mă pot abține.
‒ De ce să nu te poți abține?
‒ Pentru că îmi cred gândului meu.
‒ Ei, atunci ai crezul tău, propriul tău simbol de credință!… Egoismul este de vină. Să nu-ți îndreptățești gândul tău! Un gând „bandajat” singură să-l alungi, să nu-l primești.
‒ Dar cum voi înțelege că un gând este „bandajat”?
‒ Ei, dacă nu-l înțelegi, să-l spui stareței și, țac, să-l alungi, făcând ascultare în tot ce îți va spune. Pentru un om duhovnicesc, faptul de a se încrede în gândul său este începutul înșelării. Mintea sa se întunecă de mândrie și se poate înșela. Este mai bine să înnebunească, pentru că atunci va avea circumstanțe atenuante.
‒ Părinte, dar ajutor de la alții nu se poate primi în astfel de cazuri?
‒ Pentru ca cineva să fie ajutat în starea în care se află, trebuie ca și el însuși să ajute. Să înțeleagă că a se încrede în gândul care îi spune, de pildă, că este cel mai bun dintre toți, că este sfânt etc., aceasta înseamnă înșelare. Dar dacă el însuși îl ține, un astfel de gând nu poate fi alungat nici cu mitraliera. Trebuie să se smerească pentru ca el să plece. Uneori mi se cere să mă rog pentru astfel de cazuri. Ce rugăciune să fac? Din moment ce acela are înăuntrul său fitilul diavolului. Orice vei face, tot va sări în aer. Este ca și cum cineva ar ține în mâinile sale fitilurile de la dinamită și ar cere să-l ajuți ca să nu explodeze.
‒ Părinte, am devenit sucită.
‒ Cine îți spune aceasta? Gândul tău? Eu te urmăresc din Sfântul Munte. Știu aceasta. Nu ai devenit sucită. Dar dacă vei crede în gândul tău, atunci acela te va răsuci. Nu crede în gândul tău, nici atunci când îți spune că ești într-un hal fără de hal, nici când îți spune că ești sfântă.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul III. Nevoință duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, ediția a II-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 43-44, Sursa: Doxologia.ro)