Să ne rugăm să avem parte de privirea blândă a lui Hristos la Judecată

Hristos e bun, blând, milostiv, mângâietor și dulce. Dar nu e numai atât. E totuna cu Acela care S-a suit de bună voie pe Cruce și Și-a vărsat sângele pentru noi, murind în chinuri cumplite.
Hristos e bun, blând, milostiv, mângâietor și dulce, dar e și teribil, e Cel care n-a pregetat a Se lăsa răstignit. El ne cere să luăm foarte în serios situația noastră de creștini. Cu El nu-i de șagă și de joacă. Pe oameni îi putem minți, înșela, amăgi, duce cu vorba. Pe Domnul nu-L putem minți, înșela, amăgi, duce cu vorba. Dacă ne lepădăm și ne rușinăm de El, și El Se va lepăda și rușina de noi la Judecata din urmă.
Există, frați creștini, o imagine înfiorătoare, cer voie să o evoc înaintea dumneavoastră. Vă mărturisesc că-mi vine adeseori în gând, că mă obsedează, cutremurându-mă și îngrozindu-mă. Iat-o: Hristos stă pe scaunul de judecată în Ziua de Apoi, pe tronul Său nepărtinitor, și oamenii vin toți în fața Lui. Și El îi împarte în două cete: de-a dreapta și de-a stânga, oile și caprele. Pe cei din dreapta îi binecuvântează și-i trimite în Rai, acolo unde este fericirea veșnică. Pe cei din stânga, blestemații, îi trimite în gheena focului, acolo unde sunt plângerea și scrâșnirea dinților.
Dar mai există o a treia ceată!
E a celor pe care înainte de a-i osândi îi trimite în iad Domnul, de câtă silă și scârbă Îi este de ei, nici nu vrea să-i vadă, să Se uite la ei: și când I se înfățișează, El își ridică brațul drept, săltându-Și cotul și acoperindu-Și ochii cu palma. De câtă silă și scârbă Îi este de ei, nici măcar o privire nu le aruncă!
(E posibil să-mi spuneți: dar Domnul e duh! Cum poate fi vorba de ridicarea brațului și acoperirea ochilor? Da, Domnul e duh, dar din pricina slăbiciunii noastre, noi, în sfintele noastre icoane, ne închipuim Puterile Cerești luând chip omenesc. Iar Iisus S-a înălțat la cer cu trupul, cu trup de slavă, dar cu trupul, și-n unele icoane e înfățișat șezând de-a dreapta Tatălui și ținând Crucea alături de El, amintire a pătimirilor Sale lumești, trupești. Așa încât cred că nu e o erezie ori greșeală a pomeni de acoperirea ochilor și de ridicarea brațului.)
Pe cei care s-au lepădat de El, pe hulitorii Sfântului Duh, pe prietenii, urmașii și credincioșii Lui Iuda (pe vânzători adică, pe delatori, pe turnători), El îi trimite acolo unde le este locul fără a-i socoti vrednici măcar de căutătura Sa cea mai aspră.
Imaginea aceasta mă obsedează și vă mărturisesc, iubiți credincioși, că adesea mă rog Lui Dumnezeu să nu fie așa și pentru mine când voi veni la Judecată. Să ne rugăm cu toții fierbinte să nu fie așa pentru nici unul dintre noi! Să nu-Și ridice Judecătorul brațul spre a-Și acoperi ochii, spre a nu fi silit să privească! Să nu avem parte de această supremă lepădare și de această înfricoșătoare rușine! Să nu fie așa!
(Părintele Nicolae Steinhardt) (Ieromonah Benedict Stancu, Părinții Bisericii despre sfâșitul lumii: antologie, Editura Sophia, București, 2009, pp. 87-90, sursa: Doxologia.ro)