Patriarhul Daniel:

Să ne rugăm pentru pace în Orientul Mijlociu și pentru umanitate



Patriarhul Daniel a oficiat, ieri, în capitală, slujba de Bobotează și de sfințire a apei mari, ocazie cu care a adresat un mesaj celor peste o mie de credincioși adunați la Catedrala Patriarhală, îndemnându-i la rugăciune pentru pace în Orientul Mijlociu, unde se află și români, dar și pentru umanitate. „Nu criza economică este cel mai mare pericol în acest an, ci criza de umanitate. Să ne rugăm pentru pace în Orientul Mijlociu, să ne rugăm pentru sfințenie și curățenie, pentru izbăvirea vrăjmașilor”, a spus Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel în cuvântul de învățătură rostit cu ocazia sfințirii agheasmei mari.
El a explicat semnificația Bobotezei, numită și „Epifanie” sau „Arătare”, aceasta fiind ziua în care Mântuitorul Iisus Hristos s-a arătat oamenilor cu ajutorul Sfântului Ioan Botezătorul.
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a spus că agheasma mare este „un dar de sfințenie și curățenie pentru izbăvirea vrăjmașilor văzuți și nevăzuți, a duhurilor diavolești”. Patriarhul Daniel i-a îndemnat pe oameni să bea în fiecare dimineață pe nemâncate apă sfințită, dar în același timp să ofere copiilor, oamenilor bolnavi, bătrâni și singuri care au nevoie de ajutor.
El a revenit asupra cuvântului rostit de Crăciun, în ziua Nașterii Domnului, spunând că nu atât criza economică de care se vorbește continuu este cel mai mare pericol, ci criza de umanitate în care oamenii uită să fie buni, „să facă milostenie”, să-i ajute pe cei în necaz.
Patriarhul Daniel a mai spus că doar cei care sunt botezați au dreptul să rostească rugăciunea „Tatăl nostru”. În încheierea cuvântului de învățătură, Preafericitul Părinte Patriarh i-a îndemnat pe toți să se roage pentru pace în Orientul Mijlociu și, de asemenea, să aștepte cu răbdare să ajungă la apa sfântă.
„Să nu ne înghesuim, să nu ne îmbrâncim și să așteptăm cu răbdare și credință să ajungem la apa sfântă”, a adăugat PF Daniel.
Pentru prima dată în ultimii ani, în Dealul Patriarhiei a fost mai multă liniște, ordine și răbdare. Deși era un frig tăios, cei peste o mie de oameni așezați la rând au așteptat ore în șir să ia apa sfințită de Patriarhul Daniel, dar și de soborul de preoți care a oficiat slujba de Bobotează.
După ce au luat agheasmă, credincioșii au intrat în biserică pentru a se închina la racla cu moaștele Sfântului Dimitrie cel Noul, Ocrotitorul Bucureștiului și ale cuvioșilor împărați Constantin și Elena, aducând în același timp un omagiu patriarhilor României înmormântați în Catedrala Patriarhală, ultimul dintre ei fiind și Patriarhul Teoctist.
Ca în fiecare an, în ajunul praznicului Botezului Domnului, în curtea Catedralei patriarhale a fost amplasată o cruce de gheață de aproximativ trei metri înălțime, împodobită cu flori, cetină de brad și busuioc. De asemenea, au fost pregătite vasele cu peste 7.000 de litri de apă, care au fost sfințite și vor fi oferite credincioși veniți la Catedrala Patriarhală.
Boboteaza este una dintre cele mai importante sărbători, atât pentru creștinii ortodocși, cât și pentru cei catolici. Pe 6 ianuarie, în biserici se săvârșește slujba de sfințire a agheasmei mari.
Peste 400 de polițiști și aproximativ 600 de jandarmi bucureșteni asigură măsurile de ordine la Patriarhia Română și în locașurile de cult unde au loc manifestări religioase prilejuite de prăznuirea „Botezului Domnului”.



Recomandări

A 45-a ediție a Festivalului Internațional de Film, Diaporamă și Fotografie „Toamnă la Voroneț”, la Gura Humorului

A 45-a ediție a Festivalului Internațional de Film, Diaporamă și Fotografie „Toamnă la Voroneț”, la Gura Humorului
A 45-a ediție a Festivalului Internațional de Film, Diaporamă și Fotografie „Toamnă la Voroneț”, la Gura Humorului

Simpozionul Național de Studii Canonice „Tradiție și actualitate: Studiul Sfintelor Canoane în Ortodoxia românească în cei 100 de ani de Patriarhat (1925-2025)”

Simpozionul Național de Studii Canonice „Tradiție și actualitate: Studiul Sfintelor Canoane în Ortodoxia românească în cei 100 de ani de Patriarhat (1925-2025)”
Simpozionul Național de Studii Canonice „Tradiție și actualitate: Studiul Sfintelor Canoane în Ortodoxia românească în cei 100 de ani de Patriarhat (1925-2025)”