Să ne rugăm ca Domnul să ne povățuiască

Întotdeauna să ne rugăm ca Domnul să ne povățuiască ce anume trebuie să facem, și Domnul nu ne va lăsa să ne rătăcim. Adam n-a avut înțelepciunea să-L întrebe pe Domnul despre rodul pe care i l-a dat Eva, și pentru aceasta a pierdut Raiul. David n-a întrebat pe Domnul: „Este bine, oare, să iau pe femeia lui Urie?” și a căzut în păcatul uciderii și al preacurviei. Așa și toți sfinții care au păcătuit, au păcătuit pentru că n-au chemat pe Domnul să-i ajute și să-i povățuiască. Cuviosul Serafim din Sarov zicea: „Când vorbeam după mintea mea, se întâmpla să greșesc”.
Dar sunt și greșeli fără păcat, care vin din nedesăvârșirea noastră; le vedem chiar și la Maica Domnului. În Evanghelie se spune că atunci când a părăsit Ierusalimul împreună cu Iosif, ea credea că Fiul ei mergea cu rudele sau cunoscuții… Și abia la capătul a trei zile de căutări L-au găsit în templu vorbind cu cărturarii (Luca 2, 44).
Astfel, numai Domnul știe toate, noi însă, oricine am fi, trebuie să ne rugăm Domnului să ne povățuiască și să întrebăm pe părintele duhovnicesc, ca să nu greșim. Duhul lui Dumnezeu povățuiește pe toți în chip deosebit: unul se liniștește (viețuiește în isihie) în singurătate, în pustie, altul se roagă pentru oameni; altul este chemat să păstorească turma cuvântătoare a lui Hristos; altuia i s-a dat să propovăduiască sau să mângâie pe cei ce suferă; altul slujește pe aproapele din muncă sau averea lui – toate acestea sunt daruri ale Duhului Sfânt și toate sunt date în grade diferite: unuia treizeci, altuia șaizeci, altuia o sută (Marcu 4, 20). Dacă ne-am iubi unii pe alții întru simplitatea inimii, atunci Domnul ne-ar arăta prin Duhul Sfânt multe lucruri minunate și ne-ar descoperi mari taine.
(Sfântul Cuvios Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2001, p. 122, Doxologia.ro)