Să ne întoarcem de la întinăciune la curăție și de la păcat la sfințire!



Să ne întoarcem de la întinăciune la curăție și de la păcat la sfințire!
Să ne întoarcem de la întinăciune la curăție și de la păcat la sfințire!

Nu suntem necunoscători ai mărimii tainei, dar știm că pentru sfințire și viață fără de pată ne cheamă Dumnezeu aici. Pentru aceea ne-a și zis de mai înainte: „Fiți sfinți, că și Eu sunt Sfânt” (I Petru 1, 16). Dar fiindcă ne-am întinat frumusețea aceea a sfințeniei întâi plăsmuite și întâi zidite și am pervertit „după chipul și asemănarea” (Facerea 1, 26) în viață pătimașă și întinată, a voit Preasfântul și Preabunul și Preamilostivul Dumnezeu să ne arate că ține mult la petrecerea curată și la curăție și o ia în Sfânta Sfintelor pe Maria cea în vârstă de trei ani, prunca lui Dumnezeu, să o crească duhovnicește în chip sfânt și neprihănit, pentru ca dintr-un trup sfânt și fără de pată și fără de prihană, Cuvântul cel Preasfânt și fără de trup al lui Dumnezeu și Dumnezeu mai presus de Cuvânt să ia trup și de aici să-i întoarcă la sfințenie și la viață fără de prihană pe iubitorii vieții celei fără de moarte.
Pentru aceea, iubiții mei frați, să ne sârguim a ne întoarce de la întinăciune la curăție și de la păcat la sfințire, și nimeni să nu deznădăjduiască din pricină că a primit întinăciunea și să nu dea înapoi de la curățire și sfințire, știind că vasul cel adeseori întinat iarăși se curățește printr-o lăudată grijă și printr-o bună ridicare și iarăși se face de cel mai mare folos stăpânului casei.
Dacă, așadar, un vas neînsuflețit se curăță și se face de foarte mare folos și nu se îndură stăpânul casei să-l arunce afară pe el, cum oare Stăpânul casei, Dumnezeu, Se va îndura să arunce afară un vas însuflețit, dacă se va curăți, sau cum găsind și câștigând capodopera mâinilor Sale, nu Se va bucura cu bucurie mare? „Mare bucurie se face”, zice, „în cer pentru un păcătos care se pocăiește”. (Luca 15, 7-10)
(Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, Omilii la Maica Domnului, traducere din limba greacă veche de Laura Enache, ediție îngrijită de Pr. Dragoș Bahrim, Editura Doxologia, Iași, 2016, pp. 38-39)



Recomandări

Recunoștință versus nerecunoștință – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XXIX-a după Rusalii

Recunoștință versus nerecunoștință – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XXIX-a după Rusalii
Recunoștință versus nerecunoștință – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XXIX-a după Rusalii

„Școala a început fără tine” – mesajul sfâșietor al colegilor și profesorilor de la Vatra Dornei pentru Matei Cozma