Să ne îngrijim de mormintele răposaților

Din totdeauna creștinul ortodox și-a manifestat dragostea și prețuirea sa față de cei adormiți întru Domnul, păstrându-le vie amintirea, pentru a o transmite generațiilor viitoare ca pildă autentică de viețuire. Stau mărturie în acest sens atât rânduielile dinaintea înmormântării, cât și cele de după slujba înmormântării, rânduieli ce conferă frumusețe și bogăție cultului morților.
Astfel, pe lângă datoria de a împlini toate rânduielile și slujbele ce au fost orânduite de Biserică spre pomenirea celor adormiți, noi, creștinii, avem datoria de a ne îngriji și de mormintele acestora, ca semn al cinstirii lor. Întâi de toate, trebuie să veghem să nu lipsească de la căpătâiul lor Sfânta Cruce, ca semn al biruinței morții prin Înviere și ca mărturie a faptului că cel adormit nădăjduiește în învierea cea de apoi. Crucea prevestește și anticipează Învierea, căci prin Cruce a venit Învierea Domnului și de aceea noi nu putem să o înlocuim cu nimic altceva: fie statuie, fie stea, fie semilună etc.
Mormântul poate fi îngrădit cu un gărduț discret și semănat pe el iarbă și flori, iar lângă cruce, așezată o candelă pe care să o aprindem cât mai des cu putință, mai ales în zilele de sărbătoare, când credincioșii vin pe la mormintele răposaților pentru a aprinde lumânări, a aduce flori, a tămâia și a face milostenie spre pomenirea sufletelor lor. De asemenea, trebuie evitate pe cât cu putință exagerările de orice fel, care din păcate se încetățenesc în sânul unor comunități de credincioși: fie construirea pe morminte a unor mici „palate”, fie obiceiul de a petrece cu muzică și voie-bună în cimitir în anumite zile ale anului, ocazie cu care se consumă băutură și mâncare în exces, sfâșiindu-se atmosfera de sobrietate specifică cimitirului, la care se referă Sfântul Ioan Gură de Aur când zice: „Vederea mormintelor îmboldește pe fiecare dintre noi să cugete asupra sfârșitului său propriu, iar cine a luat această încredințare nu se va lăsa pe sine lesne în mrejele păcatului”.
Unul din aspectele esențiale cu privire la îngrijirea mormintelor, și fără de care sufletele celor adormiți nu au nici un folos, este chemarea preotului la mormânt pentru a tămâia, a stropi cu vin mormântul și a rosti rugăciunile prevăzute de rânduielile bisericești, rânduială ce se săvârșește cu precădere în perioadele de timp stabilite de Biserică, dar care se poate face și ori de câte ori cei din familie solicită aceasta.
Atât excentrismul, cât și indiferența sau uitarea sunt extreme ce trebuie evitate atunci când vine vorba de mormintele celor răposați: nici edificii impozante și sfidătoare, dar nici morminte uitate și părăsite, ci morminte îngrijite cu modestie, discreție și bun-simț, spre cinstirea și spre pomenirea celor adormiți.
(Sursa: Ziarul Lumina)