La meciurile echipei naționale n-ai cum să stai pe margine și să chibițezi. Nu ai cum să nu te implici, ar fi împotriva firii. Bineînțeles, mă refer la oamenii care includ fotbalul în sfera preocupărilor lor. Ba chiar, uneori, emoția îi poate atinge și pe cei din sfere mai înalte*. Deci, în ceea ce mă privește, oricât de mult l-am criticat pe Pițurcă și oricât de convins aș fi că metodele sale sunt depășite, n-am cum aștepta victoria plavilor doar pentru a scăpa de selecționer. N-ar fi atitudinea justă. Sigur, o victorie ar însemna doar o oarecare revitalizare, căci rămân de disputat două meciuri prohibitive, la Paris și la Belgrad. Iar dacă nu câștigăm, Pițurcă poate folosi matematica drept pavăză. Calculele nu ne vor condamna, dar nici prea multe speranțe nu ne lasă. Avem oare șanse reale de a învinge Serbia? Punând în oglindă cele două loturi, diferența nu este colosală. Jucătorii lor cei mai reprezentativi sunt Stankovic și Vidic, deci un jucător ofensiv și unul defensiv. Cum ar fi Mutu și Chivu la noi. Chivu pierde din start, prin neprezentare, în schimb Mutu mi se pare evident peste Stankovic. Deși de vârste apropiate, pentru sârb crepusculul este mai aproape, după cum ne arată și cota lui actuală. După Inter va urma cu siguranță o treaptă inferioară, eventual îmcheierea carierei în patrie, în timp ce pentru Mutu se vehiculează Bayern sau chiar Real. Când comparăm restul loturilor, poate doar la postul de portar să mai fim peste ei, în rest observăm că fotbaliștii sârbi țin peste medie o ștachetă la care nu prea ne calificăm. În special tinerii jucători sârbi se bucură de o apreciere deosebită a potențialului lor. Un exemplu este Kuzmanovic, bunul coleg al lui Mutu („bunul coleg” e opusul „crudului barbar”!). Avantajul persistă și la nivelul băncii tehnice, Antic fiind un antrenor modern și rasat. Cu ce putem compensa? Cu terenul propriu, un parametru de luat în seamă. Pronosticul meu subiectiv: nu pierdem!
* Înălțimea sferei este înălțimea la care ajunge sfera când o degajează portarul!
