Așa cum am mai arătat și în alte rânduri, credinciosul inițiat în rânduielile liturgice ale Bisericii nu poate să nu rămână uimit și să nu dorească să înțeleagă mai bine viața Ecclesiei. Iată, spre exemplu, duminica de față. După ce am prăznuit momentul întemeierii trupului tainic al lui Hristos, „ziua de naștere“ a Bisericii, Rusaliile, am cinstit ceata tuturor sfinților, cunoscuți și necunoscuți. Iar acum, după încă o săptămână, ortodocșii români își îndreaptă rugăciunile spre toți sfinții de un neam cu noi.
Pericopa evanghelică citită în Duminica Sfinților români este scurtă (Matei IV, 18-23) și nici nu pare să aibă dificultăți de interpretare. Orice cititor poate constata că fragmentul citit la Sfânta Liturghie prezintă, succint, modul în care, în cel mai firesc mod posibil, Mântuitorul cheamă la apostolat pe primii săi patru ucenici: Petru, Andrei, Iacov și Ioan. Toți patru pescari, toți patru lăsându-și toate și urmând lui Hristos. Dar lăsarea tuturor lucrurilor a venit imediat după chemare. Ei nu au stat pe gânduri. Dacă ar fi să ne imaginăm aceste scene, cu siguranță că ni s-ar părea ciudate. Cum vine asta? Lași un lucru neterminat? Îl părăsești pe tatăl tău?
Călăuziți de sfinți
Ciudățenia vine însă din lipsa unei ordini a priorităților, o lacună pe care o resimțim zilnic, la fiecare pas. Atunci când ne facem programul zilnic, atunci când alegem ce mâncăm, atunci când ne selectăm lecturile, atunci când ne triem prietenii ș.a.m.d. Problema ierarhiei valorilor noastre este că în vârful ei nu se află Dumnezeu. Așa cum a fost pentru apostoli. Ei au știut că mai întâi trebuie să asculte de Dumnezeu și să se alipească de învățăturile Lui. Dacă această primă condiție împiedica realizarea celorlalte activități obișnuite ale lor de până atunci, fără discuție ar fi renunțat la ele. Și textul evanghelic confirmă. „Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El“ (v. 20).
Nu ni se spun mai multe în cele șase versete. Doar că „a străbătut Iisus toată Galileea, învățând în sinagogile lor și propovăduind Evanghelia împărăției și tămăduind toată boala și toată neputința în popor“ (v. 23).
Totuși, mai este un lucru pe care îl remarcăm: primii patru apostoli au fost două perechi de frați. Și nu cred că este o coincidență faptul că pericopa chemării fraților la apostolat se citește în Duminica cinstirii Sfinților – frați cu noi. Aș spune că este chiar un model, o exemplificare a felului în care cei de un sânge, de un neam trebuie să meargă împreună pe căile împărăției. Iată, acolo, la Marea Galileii, decizia comună a lui Petru și Andrei, respectiv Iacov și Ioan s-a făcut fără șovăială. Peste timp, constatăm că noi nu mai mergem fără șovăială după frații noștri de-un neam care au ales slujirea lui Dumnezeu. Evlavia românilor începe pe malul Mării Galileii, atunci când Andrei, cel Întâi Chemat, Apostolul românilor, a primit cu bucurie să urmeze lui Hristos. După el, timp de două mii de ani, sute sau poate mii de români au ales să meargă jertfelnic după Învățătorul lumii, să propovăduiască Evanghelia împărăției și să vindece bolile trupești și sufletești ale neamului nostru.
Nu avem luciditatea sfinților
Nu avem luciditatea, tăria de caracter și verticalitatea sfinților. Dar dacă am reuși să acumulăm în inimile noastre măcar un minim de respect pentru cei care, născuți pe pământurile pe care trăim noi, au fost slăviți de Dumnezeu și recunoscuți de Biserică drept sfinți, am învăța și ne-am dori să ne alipim de Hristos-Domnul, la fel cum au făcut-o ei. Și respectul ar putea izvorî, la început, din cunoașterea sfinților români. Din urmarea lor într-un fel cât se poate de concret. Ce ne împiedică să vedem că jertfelnicia, iubirea de semeni, pilda rugăciunii, tăria în fața necazurilor, dragostea pentru cuvântul lui Dumnezeu și curajul în fața dușmanilor credinței ortodoxe nu sunt doar teorii, cuvinte goale, ci fundamentele vieților unor Părinți de-ai noștri? Haideți să ne cunoaștem sfinții!
(Preot Mihai GOJGAR, doctorand în Omiletică la Facultatea de teologie ortodoxă din București, sursa: www.ziarullumina.ro)