Să mor eu dacă n-are dreptate!

Cunosc anumite persoane în vârstă, degradate complet din cauza bolilor incurabile de care sunt atinse. Nu mai au niciun control asupra funcțiilor elementare ale corpului: au nevoie de pempărși, se deplasează, se îmbăiază și se hrănesc doar cu ajutorul altora. Sunt o pacoste, aflându-se într-o situație care nu convine nimănui: nici celor în cauză, nici familiilor ce-i au în îngrijire.
*
De pildă, să spunem c-ai fost, la viața ta, ditamai bărbatul: stilat, demn și stăpân pe tine, iar uneori, după ce strănutai prea sonor în prezența doamnelor și domnișoarelor, te scuzai minute în șir, căci era o necuviință, ceva ce nu se face.
Pentru ca acum, să citești sincer sila pe fața și în vocea fetei care îți face toaleta intimă, trăgându-ți mai întâi pantalonii de pe picioarele descărnate.
-Vai, domn’ profesor, iar v-ați scăpat pe dumneavoastră! Ah, ce scârbos!
Sau ai fost o femeie superbă, care luai piuitul doar când apăreai în sala de bal. Bărbați superbi o făceau pe cocoșii pe lângă tine, iar tu primeai cu superioritate de prințesă florile ce ți le ofereau.
Pentru ca acum, o tinerică răutăcioasă să-ți mâne de la spate căruciorul, în care zaci ca o plantă uscată:
-Ah, băboiul dracului, nu mai crăpi odată!- auzi, ca prin vis, vocea fetei.
Ce poate fi mai înjositor?
*
Se pare că, prin hârțoagele cerești de intrări și ieșiri, situația acestor oameni s-a rătăcit. Ei înșiși, în rarele lor momente de lucididate, regretă că sunt încă vii. În rest însă nu se ocupă cu regretatul, fiindcă nici nu știu pe ce lume se află.
Mă gândesc cu destulă groază la viitorul meu. Nu mă interesează pricina bolilor care te prefac în legumă. De fapt, cauzele unora dintre ele – precum parkinsonul sau scleroza în plăci – rămân niște enigme medicale. Ceea ce mă disperă e că nu pot stipula, într-un act scris de mâna mea, ca vreun medic să-mi facă o injecție letală, în caz că voi ajunge cândva într-un asemenea stadiu de degradare.
Legea nu permite. Nici biserica nu-i de acord. Ambele țin să ne vadă caricaturizați de mâna răutăcioasă a bolilor.
Australianca Janet Mills, bolnavă de cancer, murea din proprie inițiativă, la 2 ianuarie 1997, în urma unei injecții letale. Într-o ultimă scrisoare, ea spunea, săraca: „Euthanasia este cel mai bun lucru pentru oamenii bolnavi, care nu mai au nicio șansă de a se face bine.”
Să mor eu dacă n-are dreptate!