În momentul apariției acestui articol probabil scandalul cu „drepturile” abuzive sau nesimțite, cum le denumea puțin academic un politician, este depășit (în realitate puțin „uitat”!) prin apariția altor dezvăluiri revoltătoare, dar realitatea s-a schimbat foarte puțin. Salarii imense, pensii speciale triple față de vestul Europei obținute la vârsta de 50 de ani (în UE pensionarea se face după 65-70 de ani!) și o politică de șantajare a puterilor executivă și parlamentară dincolo de normele democratice cu mult. Să ne mai punem întrebarea dacă trebuie să mai avem încredere în justiție?
Toți cred că am fost în momente în care, din cauza unor nedreptăți sau umilințe la care am fost supuși, să răbufnim și să vrem să ne facem dreptate în mod clar violent. Permanent suntem îndemnați să ne apărăm drepturile sau demnitatea pe calea justiției. Cu această justiție, expresia abuzului fără măsură? Este ea în măsură să ne apere drepturile și să ne rezolve problemele în „litera și spiritul legii”, fără „costuri ascunse”? Foarte rar! Absurditatea drepturilor obținute și a pretențiilor mereu afișate în ciuda „rateurilor” în actul de justiție (suntem țara din UE cea mai penalizată la CEDO, dublu față de locul 2!) nu ne dă speranțe în fața magistraților în obținerea dreptății. Personal, sper să nu trebuiască să urc scările – neapărat de marmură – ale unui tribunal sau parchet!
Această putere într-un stat democratic, justiția, s-a transformat în stat în stat, se comportă fără urmă de rușine (Freud spunea că lipsa rușinii este primul simptom al prostiei!), cum am remarcat în „luările de poziție” ale iluștrilor reprezentanți, își fac singuri normele legale de funcționare și se pretează la un șantaj permanent la adresa societății. Această castă care disprețuiește societatea și funcționează în afara legislației naționale a ajuns să confiște dreptul în România, devenind autocrați cu drepturi de moștenire în familie a tribunalelor și parchetelor. Nu dau socoteală pentru hotărârile aberante care distrug vieți, se aliază cu moștenitorii Securității prin protocoale secrete și clamează cu obrăznicie independența justiției. Nu este independentă decât față de legile țării și a rămas cea mai postsovietică putere în stat, preluând „obiceiurile” Miliției (judecătorii) și Securității (procurorii) de până în 1990. Exemple de dosare „fabricate”, martori terorizați, decizii diametral diferite în cazuri similare etc., sunt la ordinea zilei. Să avem încredere în iluștrii magistrați și procurori?
Unul dintre principiile fundamentale ale democrației este controlul reciproc al puterilor în stat. Când este vorba de control „țipă ca din gură de șarpe”, invocând amestecul politicului în justiție. Nu e amestec pentru că politicul, cu ale sale multe „bube” la dosar, este prea timorat și chiar nu se pricepe în instrumentarea dosarelor. Dar instituțiile Statului au dreptul și obligația de a verifica modul în care se cheltuiesc banii pe salarii, sporuri fanteziste, deplasări inutile sau de vacanță etc. Toți sunt timorați în fața justiției, inclusiv funcționarii instituțiilor de control financiar. Iar teroarea pe care o promovează în societate este specifică unei națiuni autocrate („putinism”, dacă vreți!) și îmi pun întrebarea când și cine va curăța sistemul. Personal, aștept intervenția vestului democratic, care nu poate fi șantajat! Că pe plan local…
Este absolut necesară independenta justiției în actul juridic, dar nu este permis abuzul. Forța dreptului și nu dreptul forței de șantaj și manipulare pe care prea des îl utilizează justiția în „colaborare” vinovată cu „serviciile”. Iar controlul administrării justiției poate să determine creșterea încrederii cetățenilor în puterea judecătorească. Altfel… Mă îngrozesc!
