Să-L iubim pe Dumnezeu din tot sufletul

„În vremea aceea, apropiindu-se de Iisus unul din cărturari, care Îl auzise vorbind cu saducheii și văzând că bine le-a răspuns, L-a întrebat: Care poruncă este întâia dintre toate? Iisus i-a răspuns că întâia este: «Ascultă, Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn». Și: «Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău și din toată puterea ta». Aceasta este cea dintâi poruncă. Iar a doua e aceasta: «Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți». Mai mare decât acestea nu este altă poruncă. Și I-a zis cărturarul: Bine, Învățătorule. Adevărat ai zis că unul este Dumnezeu și nu este altul afară de El. Și a-L iubi pe El din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul și din toată puterea și a iubi pe aproapele tău ca pe tine însuți este mai mult decât toate arderile de tot și decât toate jertfele. Iar Iisus, văzându-l că a răspuns cu înțelepciune, i-a zis: Nu ești departe de Împărăția lui Dumnezeu. Și nimeni nu mai îndrăznea să-L mai întrebe. Și, învățând Iisus în templu, le grăia zicând: Cum zic cărturarii că Hristos este Fiul lui David? Însuși David a zis întru Duhul Sfânt: «Zis-a Domnul Domnului meu: Șezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale». Deci însuși David Îl numește pe El Domn; de unde, dar este fiul lui? Și toată mulțimea Îl asculta cu bucurie.”
Sfântul Macarie Egipteanul, Alte șapte omilii, Cuvânt despre iubire, 25, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 333
„Sufletele care iubesc adevărul și pe Dumnezeu nu suportă nici cea mai mică slăbire a iubirii față de Domnul; ele își au continuu ațintită privirea la crucea Lui și simt, astfel, cum progresează duhovnicește. Rănite, să zic așa, de dorința de a fi împreună cu El, însetate după virtuți și strălucind de luminarea Duhului celui bun, chiar dacă se învrednicesc să cunoască tainele divine, chiar dacă se împărtășesc de bucuria cerească și de har, nu au nici o încredere în ele și nici nu cred că sunt ceva. Cu cât mai mult se învrednicesc de daruri duhovnicești, cu atât mai mult nesaț caută (bunurile) cerești. Cu cât mai mult simt că progresează duhovnicește, cu atât mai mult doresc să se apropie de desăvârșire. Cu cât mai mult se îmbogățesc duhovnicește, cu atât mai mult se consideră sărace.”
Sfântul Macarie Egipteanul, Alte șapte omilii, Cuvânt despre libertatea minții, 20, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 345
„Cei ce iubesc cu adevărat pe Dumnezeu nu fac aceasta de dragul moștenirii Împărăției Lui (cum iubesc negustorii o lucrare) de dragul unui câștig; nici pentru că se tem de iadul care a fost tocmit pentru pedepsirea celor păcătoși, ci Îl iubesc pentru faptul că Dumnezeu este Creatorul lor și pentru că împlinesc o rânduială firească, așa cum sclavii arată supunere față de stăpânul lor și (creaturile iubesc) pe Creatorul lor.”
(Pr. Narcis Stupcanu)