Să îndrăznim cu credință pentru a afla vindecare

„Și a mers cu el. Și mulțime multă îl urma pe Iisus Și Îl îmbulzea. Și era o femeie care avea, de doisprezece ani, curgere de sânge. Și multe îndurase de la mulți doctori, cheltuindu-și toate ale sale, dar nefolosind nimic, ci mai mult mergând înspre mai rău. Auzind ea cele despre Iisus, a venit în mulțime și pe la spate s-a atins de haina Lui. Căci își zicea: De mă voi atinge măcar de haina Lui, mă voi vindeca! Și îndată izvorul sângelui ei a încetat și ea a simțit în trup că s-a vindecat de boală. Și îndată, cunoscând Iisus în Sine puterea ieșită din El, întorcându-Se către mulțime, a întrebat: Cine s-a atins de Mine? Și I-au zis ucenicii Lui: Vezi mulțimea îmbulzindu-Te și zici: Cine s-a atins de Mine? Și Se uita împrejur să vadă pe aceea care făcuse aceasta. Iar femeia, înfricoșându-se și tremurând, știind ce i se făcuse, a venit și a căzut înaintea Lui și I-a mărturisit tot adevărul; Iar El i-a zis: Fiică, credința ta te-a mântuit, mergi în pace și fii sănătoasă de boala ta! (Marcu 5, 24-34)
Femeia amintită în Evanghelia de astăzi este tipologia omului bolnav. Suferința îl face pe om să fie mai retras, ar dori ca nimeni să nu știe de neputința sa, caută în tăcere leac pentru boala sa, nu vrea să vorbească despre cele pe care le suferă. Unii duc în spate toată viața, cu multă discreție, o anume neputință, alții fac din boală un prilej de a fi luați în seamă. Femeia amintită își pierduse aproape orice speranță. Când Domnul Iisus Hristos a venit în cetatea unde locuia, și-a făcut curaj și a dorit doar să se atingă de haina Mântuitorului. Când s-a atins, s-a vindecat! Deși a dorit să rămână anonimă, iată Vindecătorul ei o cheamă la mărturisire: boala a îngenuncheat-o, El a înălțat-o. Pentru puternica ei credință a primit nădăjduita vindecare. Cei care sunt în suferință, cei neajutorați, cei triști și înlăcrimați, să nu deznădăjduiți. Mântuitorul vă cheamă! Sfântul Paisie de la Neamț se întreba: „Ce poate însemna pătimirea mea pe lângă ce ai pătimit Tu, Doamne, pentru noi toți?”
(Pr. Dumitru Păduraru)