Să-i lăsăm să fie cum sunt, nu cum credem că ar trebui să fie

Sistemele publice de educație s-au dezvoltat în secolul al XIX-lea și au fost implementate în principal pentru realizarea nevoilor de industrializare. Din păcate, ierarhia lor se bazează încă pe două criterii majore. Primul, că cele mai folositoare materii pentru muncă sunt cele mai importante.
Poate mulți am trecut prin experiența de a fi îndepărtați de lucruri ce ne plăceau în școală pe motiv că nu am obține un loc de muncă făcând asta. Iar al doilea criteriu este abilitatea academică, considerată încă a fi superioară oricărui talent. Din punctul de vedere al UNESCO, în următorii 30 de ani, mai mulți oameni vor absolvi o formă de învățământ în întreaga lume, decât toți cei care au absolvit de la începutul istoriei. Deci, diplomele nu mai valorează atât de mult. Se poate face ceva în această direcție? Să adunăm mai multe diplome, mai multe doctorate, mastere, în instituții cât mai cunoscute? Sau poate ceva mai simplu, să îndrăznim să avem încredere în talentele copiilor noștri și astfel să nu le forțăm drumul pe căi considerate de noi și de lume a fi cele mai sigure.
Inteligența umană este mai mult decât o abilitate neuronală
Poate în trecut erau sigure, dar azi e dovedit științific că facem performanță doar dacă suntem lăsați să ne dezvoltăm în direcția care ne place cu adevărat. Suntem cu adevărat creativi și de vârf în munca noastră orice domeniu am alege, în primul rând dacă facem ceea ce ne fascinează, nu dacă suntem bine stimulați financiar. Aceasta și pentru că inteligența umană este mai mult decât o abilitate neuronală. Putem spune măcar trei lucruri despre inteligență. Este diversă. Privim lumea sub toate modurile în care o experimentăm. Vizual, prin sunete, prin mișcare. Inteligența este dinamică. Dacă privim interacțiunile unui creier uman, inteligența este admirabil de interactivă. Creierul nu este împărțit în compartimente. De exemplu, creativitatea cel mai adesea provine din interacțiunea modurilor diferite de a vedea lucrurile. Și trei, inteligența este distinctă, unică la fiecare în parte.
„Nu e bolnavă, ci e dansatoare”
Sir Kenneth Robinson, cunoscut autor englez și specialist internațional în probleme de educație, a marcat această idee printr-o întâmplare adevărată: „Am citit o povestire a unei cunoscute coregrafe, despre cum a devenit ea dansatoare. Când era în școală, aparent nu avea nici o speranță. Iar conducerea școlii – în anii ’30 – a scris părinților ei și a spus: „Credem că Gillian are o problemă de învățare”. Nu se putea concentra, era agitată. Cred că azi ar fi diagnosticată cu ADHD.
Părinții s-au dus să consulte un specialist. Gillian a intrat în încăpere cu mama ei și a fost pusă să stea pe un scaun, dar ea a stat pe mâini 20 de minute, timp în care terapeutul a vorbit cu mama ei despre problemele pe care le avea la școală, pentru că deranja oamenii, întârzia tot timpul cu temele și așa mai departe. Și la sfârșit, doctorul a mers lângă ea și a spus: „Gillian, am ascultat toate aceste lucruri pe care mama ta mi le-a spus și acum trebuie să vorbesc cu ea între patru ochi. Așteaptă aici, ne vom întoarce după tine”.
Au ieșit și au lăsat-o, dar pe când ieșeau din cameră, el a pornit radioul de pe birou. Și când au ieșit din cameră, el a spus către mama ei: „Doar stați și priviți-o”. Și din momentul în care au părăsit încăperea, Gillian era deja în picioare, mișcându-se pe ritmul muzicii. Și au urmărit-o câteva minute, apoi medicul s-a întors către mama ei și i-a spus: „Doamnă, Gillian nu este bolnavă, este dansatoare. Duceți-o la o școală de dans””.
Să ne apreciem copiii pentru speranța ce o reprezintă
Ea a povestit apoi și citez: „M-a dus la o școală de dans. Nu pot să-ți spun cât de frumos a fost. Am intrat în această încăpere și era plină de oameni ca și mine. Oameni ce nu puteau sta liniștiți. Oameni ce trebuiau să se miște pentru a gândi”. Făceau balet, jazz, dans modern, dans contemporan. Apoi, a obținut o audiție la „Școala Regală de Balet”, a devenit dansatoare solo și a avut o carieră strălucitoare la „Royal Ballet”. A absolvit „Școala Regală de Balet” și a înființat propria societate, „Societatea de dans Gillian Lynne”, l-a întâlnit pe Andrew Lloyd Webber. E responsabilă pentru unele dintre cele mai de succes producții muzicale de teatru din istorie, milioane de oameni au fost încântați, și este multimilionară. Altcineva probabil i-ar fi dat medicamente și i-ar fi spus să se calmeze.
Deci, poate că învățăm să credem în capacitățile noastre creative pentru bogăția de care dau dovadă, să credem că ne putem câștiga existența și altfel decât în meseriile cele mai căutate și să ne apreciem copiii pentru speranța ce o reprezintă. Să-i lăsăm să fie cum sunt, nu așa cum credem că ar trebui să fie.
Dr. Andreea HEFCO – Ziarul LUMINA