„Să fim mai buni?!”

Sunt câteva perioade pe parcursul anului în care auzim tot felul de cretinisme. Cel mai tare mă enervează idioțenia asta cu „să fim mai buni”. Nu vom fi niciodată. Suntem așa cum suntem. Nici măcar două sau trei zile pe an nu vom fi în stare să ieșim din starea noastră naturală.
Dar, na, dă bine să rostim platitudinile astea. Să ne amintim de cei care suferă de foame. Să ne amintim de copiii bolnavi. De bătrânii neajutorați care duc o mizerie de viață prin aziluri sau prin cine știe ce sate uitate de Dumnezeu. Brusc ne lovește empatia. Brusc umplem netul cu „faptele noastre bune”.
Însă cum trece iepurașul semănător de moarte printre miei, uităm de toate astea și ne întoarcem la egoismul de zi cu zi. Mai avem tupeul să judecăm politicienii. Că uite ce frumos promit și cum se văd votați sunt loviți brusc de amnezie. Nu vă mai plângeți. Ei fac la fel ca noi. Sunt emanația mentalității colective.
Observ în fiecare an aceleași obiceiuri. Magazine pline. Cozi infernale. Mărfuri epuizate. Parcă a trecut un nor de lăcuste. Chiar nu înțeleg de ce. Vine apocalipsul? Vine iarna nucleară? Nu. Vine marea îmbuibare. Știți voi care. Aia care vă bagă în spital. Cu tot felul de probleme digestive, cardiologice sau neurologice. Aia care vă pune să stați câte doi sau trei pe un pat în saloane. Aia care vă aduce la Urgențe întocmai cum v-a dus la magazine.
Cu mare stupoare am văzut băbuțe de la țară cumpărând cozonaci. Na, cu celularul în batistă și cu mentalitate de consum. Mâine, poimâine, cu cont de Instagram. Făcând doar reclamă la un aparat minunat de fitness. Unul care arde caloriile. Care dezvoltă musculatura brațelor și face pătrățele pe abdomen. Inegalabila sapă.
Ne ducem naibii. Știu că valorile europene sunt total diferite de ale noastre. Știu că porcul trebuie tăiat cu sabia laser. Știu că e modern să avem haite de câini peste tot. În parcuri. La scările de bloc. La intrarea în magazine și instituții. Aștept ziua când vor fi obligatorii și în cabinetele medicale. De medicină umană, să fim bine înțeleși. Știu că minoritatea are mai multe drepturi ca majoritatea. Știu astea și multe altele. Ne-am luat reper în scara noastră de valori o societate occidentală decadentă și facem tot posibilul să o imităm. Ah, bătrâne Darwin, ce confirmare elocventă pentru teoriile tale!
Săracul Iisus se crucește în ceruri când vede ce chefuri se trag la aniversările lui. Singurul care are două zile de naștere. Una ca bebeluș și alta ca miel sacrificat. Cică pentru binele lumii. Poate-mi explică și mie cineva de ce a fost nevoie să-L schingiuim așa. Că n-am învățat nimic. Decât „să fim mai buni” două trei zile când ne amintim la ce atrocități L-am supus.
Empatia, lacrimile interioare pentru suferințele celor din jur, mâinile întinse în ajutor pot fi un mod de viață. Faptele noastre dau măsura a ceea ce suntem. Eu unul n-am nevoie de sărbători speciale pentru a admira și respecta viața. N-am nevoie de zgomotul neoliticului pentru a-mi aminti că nu e nicio rușine să speli picioarele leproșilor. N-am nevoie de pilde sau porunci pentru a împărți o pâine celor flămânzi. Nu am nevoie decât de cerul înstelat deasupra mea. Chiar dacă tace. Chiar dacă unii s-au înălțat în trup până la el, dar nu au găsit decât vid și întuneric.
Să vă spun ceva? Vă spun. Că îmi sunteți dragi și sunt onorat că mă citiți. Ține de bunătatea infinită a lui Dumnezeu să permită relelor să existe și din acestea să le extragă pe cele bune. Căutați-le. Când veți înțelege lumea din jurul vostru. Pentru că într-adevăr cele nevăzute ale lui Dumnezeu sunt aduse la lumină prin cele care au fost făcute, dar numai după ce au fost înțelese.
Noi suntem rasa care și-a ucis creatorul. Credeți că dacă „vom fi mai buni” câteva zile pe an, îmbuibându-ne până la pancreatită acută necroticohemoragică, Îl vom face pe Iisus să mai calce pe pământul ăsta de care ne batem joc? Sunt sigur că nu. Criminalul se întoarce la locul faptei, eventual cu merinde ca Raskolnikov, nu victima. Asta facem noi cu pelerinajele noastre.
Dar, nu-i așa? „Să fim mai buni”. Străduiți-vă! Că vă trece în două zile. Întocmai ca aburii beției. Garantat.