Să fii șef e lucru mare, să fii om e-o întâmplare

Psihologia a descoperit prin studii competente că omului îi place să fie șef. Îi place să fie peste ceilalți, să dea ordine de sus, să se facă ascultat, să i se știe de frică. Să taie și să spânzure. Așa este construită firea omului, n-ai ce-i face. Ființa umană are în sânge viciul șefiei.
Ultima perioadă din viața României, să o numim „perioada marilor arestări la vârf”, mai adaugă ceva la profilul psihologic al șefului: omului îi place să fie șef nu doar pentru a-și putea domina semenii, într-un plan să-i zicem idilic. Ci mai ales pentru că, în noua lui postură, poate câștiga bani nemunciți. Poate aranja licitații, poate face achiziții la prețuri umflate, poate combina soluții de neîncepere a urmăririi penale… Poate ca, în locul unor terenuri situate la dracu-n praznic să-ți atribuie alte terenuri, în locuri strategice, cu o valoare mult mai mare. Poate face trafic de influență de toate felurile, poate primi sume uriașe dintr-o simplă semnătură sau închidere a ochilor.
Așa trebuie înțeleasă lupta disperată de la alegerile locale și generale, luptă de mii de ori mai crâncenă ca bătălia de la Plevna ori cea de la Mărășești. De aici, turnirurile medievale pentru numirile în funcțiile cheie din aparatul administrativ, numiri care se fac la noi exclusiv pe criterii politice, niciodată pe criterii de competență.
Să luăm un exemplu simplu. Pentru obținerea unui post de deputat, într-o campanie electorală se cheltuiesc pe puțin 100.000 de euro. După obținerea mandatului, banii ăștia trebuie recuperați. Și cum, că doar nu dintr-un simplu salariu? Prin tot soiul de învârteli.
Nu trebuie să ne facem iluzii. Prin arestarea unor infractori ca Vlasov, Nicușor Constatinescu, Fenechiu, frații și verii Becali și alții nu se rezolvă nimic. Societatea noastră nu se curăță, dimpotrivă, se înrăiește, se perfecționează în furt. Pentru că întreaga societate românească se sprijină pe minciună și corupție.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.