Să fie clar: nici un român nu a luat premiul Nobel

M-au înnebunit ăștia cu Nobelul lor. Cică un nou român l-a câștigat, pentru sectorul de chimicale. Al treilea, cum ar veni, în ordine cronologică, după George Palade și Herta Műller. Televiziunile mai-mai să bubuie, ziarele își umflă și ele paginile ca penele de curcan… Zarvă mare, asurzitoare. Nici noi, cei de rând, nu stăm pe tușă: grozav ne mai mândrim. Tare mișto e să fii român!
Fals! Măi propagandiștilor, nici un român n-a câștigat premiul Nobel. Ăia de care faceți voi polologhie nu sunt români. Au fost, dar s-au lăsat la timp. S-au lecuit. Li s-a acrit. Pentru că țara i-a fugărit.
În țara noastră e loc pentru toți piloșii. Pentru toți proștii, pentru toți cretinii. Pentru toate leprele, pentru toate ebele, pentru toate dacianele sârbu. Nu însă și pentru oamenii cu adevărat valoroși. Pentru ei, nu se găsesc niciodată fonduri să-și continue munca. Ei sunt fugăriți cu pietre.
– Cărați-vă de aici, dracu’ să vă ieie! Ne deranjează prezența voastră în țară! Valencia! Băi, chiar vreți să vă plesnim?
Ăia pleacă într-un final, normal, să-și cate rostul aiurea, la dracu-n praznic. Ne lasă cu ebele noastre și cu dacianele sârbu. Să le pupăm în bot și să le furajăm.
Nouă puțin ne pasă. Rămânem aicișa, să ne chiorâm la Mircea Badea și la aventurile lui Udrea cu Băsescu. La neterminatul de Ponta. La Dan Diaconescu. La Sorin Roșca Stănescu, odată cu împârnăierea căruia serviciile rusești mai pierd un vârf de atac de talia unui Voiculescu sau Patriciu.
Dacă cei plecați muncesc pe sponci, dau lovitura, sunt recunoscuți mondial și sunt premiați, atunci îi împungem cu un bold și-i băgăm în insectarul național. Le zicem:
– Sunteți români, bre! Vai, ce ne mai mândrim cu voi. Apropo, nu-i împrumutați Nobelul lui Ponta, să facă o fotografie de grup? Sau lui Mazăre, să se dea mare cu el la carnaval. Sau lui Orban, să pună sticla de whisky pe el, să nu păteze fața de masă?
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.