Cum putem ajuta mai bine persoanele din jurul nostru, care, deși botezate, nu cunosc aproape nimic din Ortodoxie?
Pe om nu-l putem ajuta decât în măsura în care el însuși vrea să fie ajutat. E greu să-i îndrumăm, de multe ori, chiar și pe cei din familia noastră. În orice caz, e bine să avem în vedere adevărul că „mai de folos este viața fără de cuvânt, decât cuvântul fără de viață”, ceea ce înseamnă că exemplul vieții noastre poate fi mult mai ducător la scop decât mulțime de cuvinte, spuse mai mult dintr-o necesitate a noastră, decât dintr-o trebuință reală de a-i ajuta pe alții. Să facem în așa fel ca viața noastră să le impună respect celor din jurul nostru, și atunci e nădejde să-i putem folosi și cu cuvântul.
Ce să facem dacă cineva se smintește de viața noastră duhovnicească? Să renunțăm la nevoință, s-o facem numai pe ascuns sau s-o continuăm mai departe?
E bine să ținem seama nu numai de scopul personal, ci și de al celor din jurul nostru, de felul cum se reflectă în sufletul lor ceea ce facem noi, ca, din cât se poate, să nu le fim spre sminteală, bine știind că avem răspunderi față de ei. Sfântul Apostol Pavel scrie: „Nu fiți sminteală nici iudeilor, nici elinilor, nici Bisericilor lui Dumnezeu” (I Corinteni 10, 32) și ne îndeamnă să nu lovim în cugetul fratelui nostru, pentru care a murit Hristos (Romani 14, 13-15). Sfântul Ioan Damaschin ne atrage atenția că „nici binele nu-i bine, când nu se lucrează bine”. Cred că cel mai bine este ca, atunci când nu știm ce avem de făcut, atunci când e primejdie ca cei din jurul nostru să se smintească din pricina noastră, să ne orientăm după îndrumările celor ce ne pot chivernisi pe noi, deci să cerem sfatul duhovnicului nostru și să-l urmăm întocmai.
(părintele Teofil PĂRĂIAN, Îndemnuri duhovnicești)
