Fiica mea cea mică mi-a citit un text primit de la prietena comună Mioara Neagu. Textul aparține unui român stabilit undeva, departe, în lumea de peste Ocean.
“Buna dimineața… Formidabil! A nins si la noi, în California…
8:00 Bucuros am ieșit din casă și am făcut ca în copilăria din România un om de zăpadă.
8:10 O feministă a trecut și m-a întrebat de ce nu am făcut o… femeie de zăpadă?
8:15 Am făcut și o femeie de zăpadă.
8:17 Doica vecinilor zice că sânii femeii de zăpadă sunt prea mari.
8:20 Tânărul gay din apropiere a murmurat că ar fi putut fi doi oameni de zăpadă, în loc de o pereche.
8:25 Veganii de la numărul 12 s-au plâns de nas. „Morcovii sunt pentru hrană, nu pentru decorarea figurilor de zăpadă.”
8:28 O familie de negri mă face rasist, deoarece perechea de zăpadă este albă.
8:33 Musulmanul de la colțul străzii dorește ca femeia de zăpadă să poarte un voal.
8:40 Cineva cheamă Poliția. Un echipaj vine rapid pentru a vedea ce se întâmplă.
8:42 Mi se comunică oficial că trebuie îndepărtată coada măturii din mâna omului de zăpadă deoarece ar putea fi folosită ca armă albă.
8:47 Lucrurile se înrăutățesc după ce mormăi: „Da, dacă ar fi în fundul tău.”
8:52 Telefonul meu și mătura sunt apoi confiscate, iar eu sunt urcat în mașină și dus la secția de Poliție.
8:53 Vecinii mei aplaudă și chiuie satisfăcuți.
9:00 La CNN sunt prezentat ca un presupus terorist, care creează probleme comunității în timpul acestor condiții dificile de iarnă.
9:10 Poliția mă interoghează dacă am vreun complice.
9:29 Un grup jihadist mai puțin cunoscut susține că a fost complotul lor”.
Frumoși, deștepți și plini de umor sunt românii mei plecați în lume. Zic ai mei nu din mimetism, fiindcă se poartă “guvernul meu” (zice Iohannis, dar guvernul e al altuia, pe nume Dragnea), partidulețul sau partiduloiul meu, serviciile mele, poliția mea, jandarmeria mea, vilele mele, casele mele, ministresele mele ș.a.m.d., citând cu aproximație diverși ajunși. Doar un român umoristic, plecat din România, își mai amintește de țara lui care devine încet, încet a nimănui, dar el o înțelege, de foarte departe ca fiind “a lui”, încă a lui.
Zic românii mei fiindcă de câteva zile, uitându-mă pe o hartă pusă la dispoziție de Google Analytics, constat că se aprind beculețe pe glob care indică un detaliu emoționant: cineva, acolo departe, mă citește. Și mi-am notat pe o foaie care e deja plină: San Gwann, Melbourne, New York, Hagondange, Lausen, Vanghan, Camp Springs, Treviso, Seraing, Stuttgard, Chartres, Turin, Tel Aviv, Vercelli, Paris, Davis, Stonz Point, Afragola, Bellwood și mai am. Unele orașe îmi sunt cunoscute, prin câteva am umblat cu pasul. Mă uit mai departe la numele culese de mine când, întâmplător, deschid acel serviciu Google Analytics: Gainesville, Madrid, Alcobendas, Kolkata, Al Ain, Irvine, Logrono, Brasilia (de aici am amintiri frumoase), Markham, Guandalajara, Paltin, Olten, Chicago. Pe aici și prin alte localități de pe neted-aspra suprafață a planetei albastre (așa cică se vede din cosmos Pământul) trăiesc români sau oameni care au avut tangență iubitoare cu România. Am văzut clipocind și alte nume, ca niște mărgele care apar și apoi pier, pe care nu le-am notat, grăbit sau neavând un pix la îndemână.
Ce faci cu ele? – m-a întrebat cea mică. Nu știu! Poate că odată le voi trimite o scrisoare acelor oameni care mă citesc. Da, dar nu ai adresele lor! O să scriu ca destinatar: Români de pe planeta Pământ, sau România de pretutindeni! Și ce le vei scrie?! Că mi-e dor de ei și, după ce am citit textul românului din California, că-i aștept acasă să facem împreună un om de zăpadă. Ce minunat om de zăpadă am face noi toți, acasă, nu în bătătura planetei, ci în încăpătoarea bătătură a României.
Cu drag, Lucian Avramescu
