Să dreagă cine a stricat!

L-am auzit cu urechile mele pe Dl. Breaz, ministru al Culturii, spunând cu seninătate, într-o emisiune tv, „eu, CA ȘI invitat”. Din câte știu, domnia sa este matematician; eu unul, mărturisesc, nu-s în stare să rezolv o elementară ecuație de gradul I și nu mă condamnă nimeni pentru incultura crasă într-ale algebrei; de ce, adică, să-l mustrăm pe ministrul culturii că face greșeli de gramatică? Fiecare cu ale sale! Ba nu: tocmai de aia: fiindcă-i ministrul culturii. Aș trece cu vederea alte câteva erori mai mărunte din aceeași emisiune, venite din confruntarea contondentă cu genitiv-dativul, dar monstruozitatea gramaticală a acestui CA ȘI utilizat de cel care păstorește cultura română pur și simplu oripilează! I-am auzit și pe alți membri ai Cabinetului propunând o limbă română de Ferentari, mai ales când al/ale devine pretutindeni a (marca Orlando Teodorovici) ori când „formatori de opinie” cu destulă audiență aiuresc acordul numeralelor („doisprezece fete” – spune curent, fără să clipească, dl. Rareș Bogdan; de ce n-o fi zicând și „ora doi”?); pe undeva, mi se par „omoruri gramaticale” oarecum scuzabile: dacă Finanțele fac rost de bani, dacă televiziunile izbutesc emisiuni și cu rating, și cinstite, treacă de la mine – vorba lui Eminescu, „mă fac că n-aud”! Dar când mai marele culturii românilor, într-o emisiune difuzată de Ziua Culturii Române și la aniversarea nașterii celui care, în bună măsură, a făurit limba ce-o vorbim, vine cu utilizarea (în curs de nenorocită generalizare!) acestui tâmp CA ȘI, încuibat în vorbirea nației după regula „noi vorbim, nu gândim!”, atunci începe să fie grav de tot. Mă mir că dl. ministru nu l-a corectat și pe poetul omagiat: „trecut-au anii CA ȘI nori lungi pe șesuri”! Păi, nu? Recent, Uniunea Scriitorilor, „ca organizație de breaslă a profesioniștilor literaturii și moștenitoare a tradiției cultivării limbii române își manifestă profunda îngrijorare față de degradarea continuă a limbii române folosite în spațiul public, în special din partea celor care, prin rolul lor social, sunt luați drept exemple de către categorii largi de cetățeni”. Rezon: cum să-l conving pe vorbitorul X că „eu CA ȘI invitat” este o probă crasă de incultură, câtă vreme l-a auzit utilizând nefericita exprimare chiar pe… ministrul culturii? Recent, Uniunea Scriitorilor trage al nu știu câtelea semnal de alarmă, după inițiativele similare ale Academiei și ale câtorva oameni de carte care, ici-colo, mai cutează să arate cu degetul către năclăirea limbii nației. Textul apelului Uniunii Scriitorilor este impecabil: „Limba română nu-i un simplu instrument de comunicare. Ea este o componentă esențială a identității și un liant al unității naționale (…) Limba este, de asemeni, instrumentul gândirii. Cine vorbește și scrie incorect este puțin probabil să gândească bine, cu atât mai mult cu cât incorectitudinea exprimării este primul și cel mai elocvent semn al absenței unei culturi corespunzătoare, deci, al lipsei de pregătire și competenței.” N-am văzut să fie Apelul preluat de presă, n-am recepționat nici un ecou, de parcă s-ar vorbi în vânt și chestiunea n-ar interesa pe nimeni! „Uniunea Scriitorilor din România face un apel la toți actorii vieții publice, ca și la instituțiile care, prin natura lor, pot contribui la oprirea degradării limbii și a nivelului cultural, să dea dovadă de responsabilitate și să acționeze decis pentru corectarea”… etc. etc. Care-s acele instituții? Rolul Academiei a devenit secundar: normările au tendința să se alinieze în siajul uzului și, oricum, românul vorbește cum aude la radio și la televizor, nu cum scrie în dicționare. Continuă să funcționeze prezumția potrivit căreia în presa audio-vizualului lucrează personalul instruit și avizat capabil să ofere etalonul vorbirii corecte – și, din păcate, nu-i deloc așa. O cale logică de remediere: să dreagă cei ce au stricat! Dacă, la radio și la televiziuni, în prime time, s-ar preciza direct și la obiect, nu la modul general, ci luat caz cu caz, punctual, școlărește chiar, după modelul „e corect / nu-i corect”, CA ȘI ar răposa înainte de a înflori păpădia, starea lui a / ale s-ar întrema și celelalte răni ale limbii s-ar mai obloji. Aici ar putea interveni dl. ministru Breaz, determinând barem televiziunea publică să deschidă un front de apărare a limbii strămoșești. Ia să vedem!