Să credem, chiar dacă cercetăm



N-o fi fost panică înainte de ultimul joc al Simonei, dar nici satisfacție n-a fost la final. Sau, poate, una platonică pentru felul în care s-a luptat jucătoarea noastră. Trebuie să vă spun că am intrat brusc în depresie, cu exagerarea de rigoare, când am văzut-o pe Simona cu bandajul ăla la genunchi. Atunci, pe loc, am știut că nu va câștiga. Dar măcar un set, să mai aibă o noimă meciul următor, dintre Kerber și Keys! Ca o fatalitate, nici asta nu s-a putut, iar regretul este cu atât mai mare cu cât s-a dovedit că i-ar fi fost suficient… Și dacă i se va întâmpla așa Simonei mereu, când îi va fi lumea mai dragă? Problemele medicale, întinse pe o paletă largă, sunt mai dese la ea decât la alte jucătoare. Să fie ea mai fragilă decât celelalte fete din circuit?! Chiar dacă, la fel era și Djokovic până când destinul i-a dat întânire cu un specialist care i-a schimbat stilul de viață și implicit cariera. Simona, la 25 de ani, se află între generații. Poate părea încurajator faptul că în semifinalele Turneului Campioanelor vor fi cel puțin trei jucătoare mai în vârstă decât ea (poate chiar toate patru, dacă Radwanska trece astăzi de Pliskova). Deci, teoretic, ar putea veni și vremea ei. Dar dacă nu va fi așa? Să nu uităm că, așa cum Simona inhibă jocul lui Keys, există un tipar la care jucătoarea noastră nu pare a avea soluții, iar îngrijorător e faptul că unele dintre ele sunt destul de slab clasate, așa că le-ar putea întâlni în tururi incipiente pe la turnee de Grand Slam (încă n-o pot uita pe chinezoaica aia!). Plus că încep să-și ceară drepturile și cele tinere. Iar Pliskova și Muguruza sunt mai degrabă colege de generație! Însă cât va mai dura până când Osaka sau Konjuh vor începe să conteze cu adevărat? Odată cu apusul Serenei, va urma o perioadă în care multă lume se va călca pe picioare la turneele importante, iar asta poate să fie chiar mai complicat decât atunci când exista o jucătoare dominantă. Ceea ce mă face să sper este continuitatea lui Cahill, înseamnă că el crede. S-o facem și noi, atunci. Oricum, nici n-am avea alternativă.



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Istorii ițcănene (2)