Zbuciumul pentru probleme inventate sau pentru evenimente care nu s-au întâmplat încă le otrăvește foarte mult viața celor înclinați spre anxietate și tulburări nervoase. Așteptarea neplăcerilor poate fi pentru ei mult mai rea decât neplăcerile ca atare.
Rugăciunea ne ajută să facem față acestei stări. „Fără Dumnezeu, n-ajungi nici până la prag”, se spunea în Rusia. Orice lucrare legată în mod deosebit de greutăți și de zbucium trebuie însoțită de rugăciune pentru ajutor de la Dumnezeu, ca Domnul să ne ajute nouă și apropiaților noștri în toate căile vieții noastre, și trebuie să nădăjduim nu în propriile puteri neputincioase, ci în ajutorul dumnezeiesc. Atunci o să dispară și îngrijorarea că nu vom putea face față necazului, pericolului.
Frământarea pentru copii, pentru cei dragi, este o reacție absolut normală la stres, dar uneori poate căpăta forme hipertrofiate, patologice. Anxietatea, nesiguranța se tratează prin credința în ajutorul dumnezeiesc (am vorbit despre aceasta puțin mai sus), dar trebuie să avem și credință în cei dragi, să avem încredere în ei. Foarte adesea, părinții se îngrijorează, se zbuciumă pentru copiii lor aflați la vârsta adolescenței, soțiile se zbuciumă pentru soți („Nu cumva nu mă mai iubește? Nu cumva mă înșeală?”).
Trebuie să ținem minte că, dacă iubim pe cineva, trebuie neapărat să avem încredere în el; nu trebuie să-i controlăm în totalitate pe oamenii apropiați, de parcă le-am fi stăpâni. Îngrijorarea, zbuciumul și, mai ales, bănuielile nu adaugă căldură în relațiile noastre.
(Părintele Pavel Gumerov, Conflictele familiale: prevenire și rezolvare, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2013, p. 37, Doxologia.ro)
Să avem încredere în cei pe care-i iubim și să cerem mereu ajutorul lui Dumnezeu!
