Să auzim cuvintele Mântuitorului și să le plinim

„Și L-au întrebat pe El fariseii și cărturarii: Pentru ce nu umblă ucenicii Tăi după datina bătrânilor, ci mănâncă cu mâinile nespălate? Iar El le-a zis: Bine a proorocit Isaia despre voi, fățarnicilor, precum este scris: „Acest popor Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine”. Dar în zadar Mă cinstesc, învățând învățături care sunt porunci omenești. Căci lăsând porunca lui Dumnezeu, țineți datina oamenilor: spălarea urcioarelor și a paharelor și altele ca acestea multe, pe care le faceți. Și le zicea lor: Bine, ați lepădat porunca lui Dumnezeu, ca să țineți datina voastră! Căci Moise a zis: „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta”, și „cel ce va grăi de rău pe tatăl său, sau pe mama sa, cu moarte să se sfârșească”. Voi însă ziceți: Dacă un om va spune tatălui sau mamei: Corban! adică: Cu ce te-aș fi putut ajuta este dăruit lui Dumnezeu, Nu-l mai lăsați să facă nimic pentru tatăl său sau pentru mama sa. Și astfel desființați cuvântul lui Dumnezeu cu datina voastră pe care singuri ați dat-o. Și faceți multe asemănătoare cu acestea. Și chemând iarăși mulțimea la El, le zicea: Ascultați-Mă toți și înțelegeți: Nu este nimic din afară de om care, intrând în el, să poată să-l spurce. Dar cele ce ies din om, acelea sunt care îl spurcă. De are cineva urechi de auzit să audă.” (Marcu 7, 5-16)
„Cine are urechi de auzit, să audă!” Aceste cuvinte ale Domnului Iisus Hristos sunt un îndemn pentru toți cei care sunt ucenici ai Lui. Oare cum este să ai urechi și să nu auzi? Nu ne referim la cei cu deficiențe de auz, ci la cei care pot asculta, dar nu aud; sau aud, dar nu pot lua aminte. Urechile, ca și ochii, gura, mâinile și picioarele, sunt lăsate de Dumnezeu spre plinirea noastră fizică și spirituală. Când am fost botezați, am fost unși cu Sfântul și Marele Mir și așa am plecat în această viață, cu binecuvântarea și sub ocrotirea lui Dumnezeu. Însă, fiind împovărați de multe ispite, mulți ajung să se depărteze de Dumnezeu. Urechile nu mai aud cuvintele Domnului Hristos și parcă au tot mai puțin timp pentru El. Gura lor nu a mai rostit de mult o rugăciune; nu pentru că nu ar vrea, ci pentru că nu mai știe să rostească și cuvinte dumnezeiești. Picioarele nu i-au mai purtat de mult spre biserică. Multe putem face pentru sufletul nostru. Important este să auzim cuvintele Mântuitorului și să le plinim. (Sursa: Ziarul Lumina)