Credinciosul angajat în viața liturgică a Bisericii observă cu ușurință conotațiile speciale pe care le prezintă rânduielile de slujbă din perioada Postului Mare. Mesajul tuturor acestor structuri cultice se concentrează pe îndemnul mobilizator de a ne pregăti, în toate privințele, dar mai ales duhovnicește, pentru slăvitul praznic al Învierii Domnului. Atitudinea sobră, ascetică a textelor liturgice exprimă caracterul de priveghere al Postului Mare. Ce presupune îndeobște privegherea? O așteptare meditativă a unui eveniment de maximă importanță. Noi așteptăm Învierea Domnului, dar nu în mod pasiv. O așteptăm, pregătindu-ne cu grijă sufletele și trupurile. Este, așadar, o așteptare activă prin gând și faptă.
Eliberare treptată, prin post și pocăință, din chingile patimilor
Această pregătire are două aspecte: unul, să-i spunem negativ, de eliberare treptată, prin post și pocăință, din chingile patimilor, iar altul, pozitiv, în care ne umplem de lumină spirituală, pe măsură ce asimilăm, cu mintea înduhovnicită, semnificația supremă a mântuirii noastre prin Jertfa și Învierea lui Iisus. La această pregătire a noastră contribuie și citirile scripturistice pe care le conțin slujbele Postului Mare. Sfinții Părinți au rânduit ca în această perioadă specială să se lectureze cu preponderență din Scriptura Vechiului Testament (din Facere, Ieșire, Psalmi, Proverbe, Profeți, Iov etc.). De fapt, exceptând zilele de sâmbătă și duminică (când se citește din Noul Testament) și pericopele speciale din Săptămâna Patimilor, toate lecturile biblice ale Triodului sunt preluate din Vechiul Testament.
Să ținem cont și că, începând de la Paște, orice lectură din această parte a Scripturii încetează, luându-i locul citirea unor fragmente extrase numai din Noul Testament. Explicația este, credem, evidentă. Însuși Vechiul Testament a avut o valoare pedagogică, de pregătire a poporului ales, și prin el a întregii omeniri, pentru „harul și adevărul care au venit prin Iisus Hristos” (In. 1, 17). Prin rânduiala Vechiului Testament s-a lucrat în lume „plinirea vremii” (Gal. 4, 4). Astfel, în sens spiritual, Vechiul Testament a fost un „post” pregătitor pentru primirea lui Hristos-Paștele Care marchează trecerea de la expectativa tensionată a privegherii la starea plenară, de bucurie și libertate în Duhul Sfânt.
Ne asemănăm omenirii întunecate de odinioară
Conștiința penitențială pe care o cultivau toate învățăturile și rânduielile religioase ale Vechiului Legământ este simbolizată, așadar, prin tonalitatea duhovnicească austeră a Postului Păresimilor. Spre deosebire de evreii antemesianici, noi, cei de astăzi, avem însă o certitudine esențială, care schimbă radical totul: Mântuitorul S-a jertfit și a Înviat pentru a ne dărui putința învierii eterne din moartea păcatului. Nădejdea noastră are, astfel, temelie de neclintit. De aceea, să ascultăm citirile din Scriptura Vechiului Testament cu conștiința că, în perioada pregătitoare a postului, ne asemănăm omenirii întunecate de odinioară care aștepta Lumina „descoperirii neamurilor”.
Străduindu-ne să o primim cum se cuvine, ea ne va răsări „a treia zi, după Scripturi”, din mormântul purtător de viață al Domnului Hristos.
(Pr. prof. drd. Marius Daniel CIOBOTĂ)
