Acum o săptămână și ceva, când Real și Barcelona s-au pus pe goluri (cu diferența că una pe dat, iar ailaltă pe luat!) în meciuri de Liga Campionilor, unde în general, mai ales în partidele tur din fazele eliminatorii, noi credem că mai degrabă te aștepți la rezultate strânse, în așteptarea returului presupus decisiv, probabil că destui români preocupați de fotbal or fi crezut că a fost vorba de două accidente, restul partidelor urmând tiparul ăsta din mentalul colectiv românesc. Numai că față de cele 8 goluri de atunci, alaltăieri, în aceeași competiție, în alte două meciuri s-a înscris un număr aproape dublu, adică 14, ceea ce probabil că necesită mai mult decât un simplu comentariu într-o minirubrică din Monitorul. Este evident că în fotbalul adevărat s-a produs o schimbare. De optică, de mentalitate, de abordare, de ceva, orice, dar schimbare. Am convingerea că în fotbalul anului 2017, cu toate hibele lui incontestabile, a început să domine ideea de spectacol, poate în legătură și cu prețurile exorbitante plătite pe fotbaliștii importanți, și cu salariile lor tot așa, ori cu prețul biletelor care ține și el pasul cu explozia prețurilor. Fenomenul este salutar pentru spectatorul și telespectatorul care își doresc nu doar victorii ale echipelor favorite, ci în primul rând spectacol. De care, iată, au parte din plin. Și pentru că România, vrând-nevrând, este și ea pe lumea asta, cred că și așteptările spectatorului român sunt cam aceleași. Are el parte de ceva cât de cât asemănător? E retorică, nu vă e clar? De unde spectacol la amărâții ăștia, fotbaliști și antrenori second-hand cu toții, pentru care obiectivul etern este să nu ia bătaie? Pentru care 0 – 0 este scorul ideal, care mereu demonstrează nu că sunt mai buni decât ăilalți, ci doar că nu-s mai proști. Altfel spus, că sunt toți la fel de proști. Și, de fapt, la ce bun spectacolul, când de el se bucură 4 sau 19 spectatori, cât s-au înregistrat oficial la două meciuri de prima ligă? Concluzia e groaznică: avem spectacol fotbalistic exact cât e nevoie pentru numărul și calitatea spectatorilor. Peste toate, cred că nici nu s-au prins de schimbarea asta de orientare. Că n-avea cine. Nici de pe gazon, nici din tribune.